Garuda Purana, un important text al filozofiei orientale afirmă: ”Meditația este cea mai înaltă virtute. Meditația este cea mai importantă austeritate. Meditația este cea mai mare purificare. Așadar, iubește meditația.”
Termenul dhyāna (meditație) este folosit în Yoga Sūtra pentru a desemna procesul contemplativ care pregătește terenul pentru realizarea lui samādhi (extazul mistic al unității) și este a 7 etapă din aṣṭāṅga lui Patañjali. El derivă din rădăcina verbală dhyai care semnifică a contempla, a medita, a se gândi la ceva anume, a reflecta. Meditația în aspectul său cel mai profund este o contemplare a Realității Sinelui (ātman).
Cu toată că din perspectiva tradițională yoga ea a reprezentat dintotdeauna o modalitate spirituală de a descoperi prin experiență proprie adevăruri transcendente, meditația a ajuns să fie și o metodă de a trata problemele vieții de zi cu zi: stresul, anxietatea, neliniștea, angoasa, probleme care însoțesc agitația lumii moderne. Acest lucru a condus uneori la o încercare de a scoate meditația de contextul ei spiritual. Dar, prin faptul că permite accesul la profunzimile propriei ființe, meditația ne aduce mai devreme sau mai târziu în fața misterelor care au tulburat omenirea încă de la începuturile existenței ei conștiente. Cine suntem? Care este sensul existenței noastre? Cum ne putem împlini acest destin? Sunt multe astfel de întrebări pe care ni le punem în momentele în care suntem confruntați cu fragilitatea vieții umane și la care încetăm să ne mai gândim imediat ce lumea ne atrage din nou în jocul ei de uitare.
În Yoga Sutra-ele lui Pantañjali, meditația este una din cele 8 etape care constituie yoga. Ea face parte din așa numita yoga interioară pregătită de retragerea simțurilor (pratyāhāra), continuată de concentrare (dhāraṇā) și meditație (dhyāna) și care își găsește încununarea în samādhi, extazul transcendent. În occident, cuvântul meditație provine din latină, înrudit cu două rădăcini verbale:
● meditari – a măsura, a cântări care devine meditatio – a considera, a contempla, a cântări în minte, a avea ceva în minte, a intenționa (interesant fiind că în sanscrită, medhā înseamnă înțelepciune, inteligență).
● mederi – a vindeca
Termenul meditație a devenit faimos și a fost mai des folosit odată cu echivalarea lui cu dhyāna din yoga, ca traducere a practicilor orientale de transformare spirituală. Pe de altă parte el desemnează un spectru larg de metode provenind din diverse tradiții spirituale prin care se produce o modificare a modului de funcționare al minții și o trezire a conștienței.
Din punct de vedere medical, meditația este folosită pentru liniștire și relaxare, având un efect purificator asupra emoțiilor. Traumele psihice, retrăite din perspectiva unui martor lucid, detașat și liniștit, își pierd încărcătura nocivă atunci când sunt experimentate în meditație.
Cuvântul meditație se referă atât la un fel de a fi, de a trăi realitatea cât și la o metodă, la o cale de a ajunge la acea experiență. Ca trăire, meditația este caracterizata de o schimbare a modului de a cunoaște realitatea și obiectele înconjurătoare. Este mai directă prin faptul că renunță la intermedierea proceselor mentale făcând din minte o oglindă a ceea ce este contemplat.
Meditația poate fi abordată în două moduri diferite (Daniel Goleman, The Meditative Mind):
● ca proces de concentrare a minții asupra unui singur obiect
● ca o conștiență, o prezență în aici și acum, o trăire ca martor al proceselor mentale.
Cele două moduri se întrepătrund și adesea trec din unul în altul însă ele definesc procesul urmat de cel care meditează, lucrul la care el se întoarce iar și iar pentru a ajunge la acea liniștirea minții și apoi pentru a trece dincolo de ea. Atunci când urmează calea concentrării, yoghinul își readuce mintea iar și iar la obiectul meditației, cu răbdare, cu blândețe, cu hotărâre. Când este urmată calea conștienței, el va încerca să revină din nou și din nou la ceea ce este acum și aici , în clipa prezentă, ca martor, ca observator ar evenimentelor interioare sau exterioare.
Tot Goleman susține că atât prin concentrare cât și prin conștiență se dorește un control al atenției care amplifică eficiența oricărui tip de activitate. Nevoia celui care meditează de a-și direcționa eficient atenția este unul din ingredientele invariabile în orice metodă, a oricărui sistem de meditație.
În meditația Hridaya sunt îmbinate cele două forme meditative, concentrarea asupra Sinelui, asupra întrebării ”Cine sunt eu?” și asupra experienței lui ”A fi” sau a lui ”Sunt” împreună cu o conștiență a Inimii Spirituale, a lui Spanda, freamătul Inimii care exprimă acel sentiment de ”A Fi”. Fiind o formă de meditație desprinsă din advaita vedanta, ea folosește metoda dez-identificării gradate de tot ceea ce nu este ”eu” (acel faimos neti, neti, nu sunt asta și nu sunt nici aceea) căutând realitatea din ce în ce mai profundă a propriei existențe. Aceasta se traduce printr-o stare de martor detașat, de observator al proceselor lăuntrice, al gândurilor, al corpului, o trăire a prezentului, a realității imediate a ceea ce este, aici și acum. Starea de martor, de conștiență vie care pornește din Inima Spirituală simțită ca centru al existenței se combină cu căutarea unei realități tot mai profunde a acestei existențe care se traduce în simpla întrebare ”Cine sunt eu?” al cărei răspuns este însăși ființarea în realități tot mai subtile.
O parte importantă a meditației o reprezintă așa numita ”prezență” acea capacitate de a trăi în aici și acum, nu ca o uitare a trecutului sau o ignorare a viitorului, ci ca o ancorare în realitatea prezentului. Suferința și problemele cu care ne confruntăm în viață sunt cel mai adesea de natură mentală pentru că așa cum se spune în înțelepciunea orientală: ”Mintea transformă nectarul în otravă și otrava în nectar”. Dincolo de provocările pe care viața ni le aduce în față, există un caracter foarte subiectiv al suferinței, o dramă pe care o trăim datorită felului în care interpretăm realitatea prin intermediul minții. Eckhart Tolle spunea adesea că: ”În momentul de acum, foarte rar avem motive să suferim. Cel mai adesea suferința se află fie în viitorul posibil fie în evenimentele trecute de care gândurile noastre se agață”. Este ca și cum mintea, printr-un defazaj temporal, ajunge să trăiască într-o realitate paralelă, cu dramele și bucuriile ei, care sunt de multe ori desprinse de realitatea imediată. Este ca și cum trăim o realitate povestită de minte și care de multe ori nu face altceva decât să folosească evenimentele lumii ca pretexte pentru dramele interioare. Am observat probabil acest mod al minții de a modifica realitatea atunci când am ascultat relatarea aceluiași eveniment făcută de două persoane diferite. De multe ori pare că vorbesc de două situații separate deși au fost amândouă, împreună, în același loc și în același timp.
Tendința de a evada în realitatea paralelă a minții mai poate fi observată și atunci când facem activități care nu ne plac ori care ni se par plictisitoare. Ori atunci când suntem foarte preocupați de o întâmplare care a avut loc sau de ceva ce urmează să se întâmple. Astfel mintea ne extrage din realitate și devenim asemenea unor roboți care fac lucruri fără să știe că le-au făcut.
Un alt aspect pe care este necesar să îl înțelegem încă de la început este faptul că meditația reprezintă un proces gradat și uneori îndelungat de reeducare a minții. Am exersat timp de mulți ani agitația și împrăștierea gândurilor, am exersat mulți ani lipsa de prezență în aici și acum fiind furați de posibilitatea viitorului sau de împietrirea în trecut. Revenirea la naturalețea liniștii și a prezenței necesită un antrenament gradat și adesea de durată al minții pentru ca ea să își schimbe obiceiurile. Însă rezultatele sunt pe măsura eforturilor și starea de fericire care decurge din această transformare merită așteptarea și practica consecventă care ne-au adus până acolo.
Meditația implică:
– o armonie între corp, minte și respirație.
– o modificare a modului de funcționare a minții care devine liniștită și concentrată.
– o experiență prezentă, ancorată în aici și acum, lipsită de filtrele prin care mintea interpretează și adesea distorsionează realitatea.
– o descoperire a profunzimii propriei existențe care înseamnă mai mult decât corpul sau mintea.
Efectele meditației, constatate prin studii științifice și independente de metoda implicată sunt:
– o stare de relaxare și de diminuare a stresului și anxietății datorită slăbirii puterii constrângătoare a egoului.
– o mai bună capacitate de focalizare a minții asupra activităților zilnice, indiferent cât de plictisitoare sau lipsite de importanță apăreau până în acel moment.
– mai multă creativitate, fiind deschiși în fața posibilităților nesfârșite pe care universul ni le oferă atunci când mintea cu experiențele ei limitatoare nu ne mai stă în cale.
– mai multă compasiune pentru că suferința lumii este în același timp și suferința noastră, estompându-se granițele artificiale dintre noi și restul universului.
– reduce tendințele depresive și este un foarte bun ajutor în tratarea depresiei
– mărește capacitatea de învățare, puterea de concentrare, memoria și simțul moral
– reduce iritabilitatea și nervozitatea mărind în același timp controlul emoțional.
-mărește încrederea în sine prin descoperirea posibilităților nebănuite ale Sinelui.
În plan fiziologic au fost constatate următoarele efecte benefice:
– reduce tensiunea sanguină și pulsul este normalizat.
– micșorează durerea atât în cazul bolilor cronice cât și în cazul altor tipuri de afecțiuni.
– mărește imunitatea datorită scăderii nivelului de stres în organism.
– scade nivelul colesterolului.
– îmbunătățește respirația mai ales în cazul celor care suferă de astm.
– mărește cantitatea de materie cenușie la nivelul creierului.
Pornind de la aceste observații simple putem să intuim eficiența unei modalități bine sistematizate, tradiționale, ce ne poate ajuta să medităm cu adevărat.
Acestea reprezintă elemente introductive ale cursului de meditație pe care îl puteți urma în cadrul evenimentelor organizate de Centrul Kamala. Verificați pe site calendarul cursurilor de meditație.
Yoga pentru mine 