Un minut sau o suta de ani

A început un nou an şi timpul, cel puţin pentru mine, în tabăra de meditaţie, subiectiv, a avut o curgere aparte. Mai mulţi prieteni mi-au spus că pentru ei timpul pare că s-a accelerat, zilele par să se fi scurtat, anii să treacă mai repede… Şi totuşi, pentru mine, a fost o săptămână lungă, un timp în afara timpului în care ieri era acum ani depărtare şi mâine părea să mai vină niciodată. N-aş vrea să pun totul pe seama zecilor de morcovi curăţaţi la bucătărie sau a tuturor legumelor care mi-au trecut prin mână. Nici pe seama orelor de meditaţie ”furate” şi poate de asta mai intense, simţind nevoia de a mă arunca în liniştea dinăuntru pentru a-mi odihni mintea grăbită de treburile zilei.

Curgerea timpului este subiectivă, viteza cu care secundele se scurg depinde de percepţia noastra. Sunt lucruri pe care le ştim, le simţim toţi. Am vrea ca momentele de fericire să fie lungi cât eternitatea şi timpul dintre ele să fie cât o bătaie de pleoape. Şi cred că ne-am pus întrebarea asta de multe ori, cum să facem să avem control asupra acestei percepţii subiective asupra timpului. Nu putem face ca un minut să aibă 100 de secunde, pentru că obiectiv atomul de cesiu nu poate fi forţat să vibreze mai repede decât o face.

Nu ştim cu siguranţă nici cât mai avem de trăit. Ar putea fi un minut sau o sută de ani, o clipă sau o eternitate. Poate că acesta e motivul pentru care avem nevoie de linişte, de calmul existenţei care să ne permită să ne bucurăm de ceea ce este acum, în chiar această clipă. Să învăţăm să apreciem fiecare moment, fiecare experienţă, chiar şi cele dureroase, ca făcând parte din existenţa noastră. Altfel ajungem adesea să simţim că fericirea durează doar o clipă şi suferinţa o eternitate, ajungem să uităm că viaţa, cu bune şi rele, e menită să fie trăită cu un maxim de intensitate. Am descoperit asta curăţând un morcov, în sinestezia dintre culoarea vie şi umedă din urma cuţitului, sunetul crocant al tăierii şi vibraţia resimţită în mână, poziţia corpului meu aplecat peste masă, participând încordat-relaxat la mişcarea din încheietură a mâinii cu cuţitul. În intersecţia dintre toate aceste senzaţii, în care mintea oglindea într-o limpezime liniştită toate simţirile neştiute ale unei acţiuni banale am descoperit eternitatea trecătoare a prezentului, curgerea liniştită care ne este viaţa.