general, meditaţie, yoga

Obstacole în meditație – neîncrederea și îndoiala


Am grupat aceste două obstacole pentru că ele sunt asemănătoare, se susțin unul pe celălalt, se completează și se potențează. Cu toate acestea fiecare poate să apară independent de celelalt și prin urmare este nevoie să știm cum să facem în cazul fiecăruia.

indoiala

Credința este definită ca fiind o convingere, o certitudine, o siguranță în adevărul unui lucru. Religios, credința este considerată a fi încrederea în principiile unei religii, încredere care este mărturisită prin practici specifice, pe lângă afiliația exprimată formal. În yoga însă (lucru care ar trebui să fie valabil și în cazul religiei), nu este vorba despre a avea o credință oarbă, lipsită de înțelegere (acel ”crede și nu cerceta” al evului mediu), ci despre a avea o convingere fermă provenită din practică și experiență. Patanjali, când vorbește despre mijloacele corecte de cunoaștere, oferă o viziune foarte apropiată de știința modernă, viziune care merită a fi luată în considerare. Cunoașterea corectă în viziunea lui se bazează pe experiența directă, pe logică și pe autoritatea persoanelor cu experiență. Pentru a avea o cunoaștere solidă, nu este suficient însă să folosim doar una dintre aceste modalități, cum poate să pară la prima vedere, ci este nevoie să ne folosim de toate cele 3. Experiența directă este dobândită prin practică. Logica (inferența) ne ajută să sistematizăm acea experiență și să extragem niște concluzii, după care consultarea persoanelor cu autoritate în domeniu (sau a scrierilor lor) ne ajută să confirmăm și să adâncim înțelegerea avută.

În practica yogăi lucrurile pornesc adesea altfel. Persoanele cu autoritate în domeniu ne vorbesc despre o tehnică și efectele ei, apoi punem în practică acea tehnică pentru a o verifica prin propria experiență și folosim logica pentru a adapta tehnica la propriile nevoi. Credința în yoga se naște din experiență în timp ce neîncrederea sau îndoiala acționează adesea ca o frână.

Este nevoie să fim dotați cu discernământ și de ce nu, cu un scepticism sănătos, fără a face din acestea un obstacol în calea experimentării. În știință, este emisă o teorie pentru care sunt apoi realizate experimente care să o dovedească. Odată ce aceste experimente dovedesc veridicitatea acelei teorii, ele sunt reluate de diverși alți oameni de știință care să o confirme, moment în care acea teorie devine acceptată. Se poate pe de altă parte ca anumite experimente să ofere niște rezultate repetabile care apoi este nevoie să fie interpretate și integrate într-o teorie. Prin urmare există persoane care au autoritate în domeniu, care ne spun că o anumită teorie este adevărată. Pentru a ne convinge însă de corectitudinea acelei teorii, este nevoie ca la rândul nostru să repetăm acele experimente și să ajungem la rezultate similare, care să o confirme. Repetând acele experimente suficient de mult timp, putem trage anumite concluzii referitoare la modul cel mai eficient de a ajunge la rezultatul dorit și astfel teoria devine o practică folositoare (trecerea de la un ceva pur teoretic la utilizările sale practice).

Din această perspectivă yoga are o abordare științifică asupra practicii. Există persoanele cu autoritate (guru, maestru, profesor, etc.) care ne vorbesc despre anumite experiențe de natură spirituală care pot fi obținute realizând anumite practici. La început avem încredere în acești învățători datorită autorității conferite de linia spirituală, de alți discipoli care la rândul lor au experimentat sau uneori pentru că pur și simplu ne plac ca persoane. Apoi punem în practică ceea ce ei ne propun ca experiment și încercăm ca la rândul nostru să obținem rezultate similare. Asta ne va mări credința în practică și în efectele ei. De asemenea o parte din această credință este transferată către persoana cu autoritate. Din păcate acest transfer de credință nu urmează pașii anteriori. Vom crede că tot ceea ce spune acea persoană este real doar pe baza faptului că anterior a avut dreptate într-o anumită direcție, fără a mai verifica prin propria experiență realitatea a ceea ce spune. Adesea cineva poate să fie un expert în fizică și să fie lipsit de capacitatea de a găti orez.

Practica face ca orice lucru pe care îl învățăm să devină ceva personal și prin repetare să găsim cel mai eficient mod pentru a ajunge la rezultatul dorit. Adesea însă, aceste detalii pe care le descoperim ni se potrivesc foarte bine nouă și mai puțin bine altora. Astfel este nevoie să avem o elasticitate a gândirii care să ne permită să realizăm că orice tehnică în yoga este nevoie să treacă printr-un proces de adaptare la propria noastră realitate (fizică, energetică, mentală, spirituală). Din păcate există adesea un grad mare de rigiditate care face ca unii maeștri să impună limite foarte strâmte practicii făcând astfel ca ea să fie folositoare (prin obținerea de rezultate) unui număr limitate de persoane.

Credința, indiferent de direcția în care este folosită, s-a dovedit a fi o forță excepțională în mobilizarea resurselor lăuntrice în vederea atingerii anumitor scopuri și de asemenea în procesul de transformare lăuntrică. Lipsa acesteia, neîncrederea și mai departe îndoiala produc o disipare a energiilor lăuntrice și o mai mică eficiență. Problema va fi însă mereu să ne dăm seama când să avem încredere și când este mai bine să fim circumspecți.

În cazul yogăi, un semnal de alarmă este atunci când ni se propune o practică care să ne transforme peste noapte, să implice un efort minim din partea noastră ori să reprezinte ceva care ne este oferit din afară, ”efortul” în această situație fiind abandonarea voinței și puterii personale.

În primul rând efortul minim sau transformarea peste noapte reprezintă un semnal de alarmă pentru că mintea are o inerție specifică. Nu este imposibil însă este improbabil. Agitația minții, diferitele moduri de a reacționa, impregnările acțiunilor trecute, toate acestea conferă o inerție destul de mare în fața unei schimbări semnificative și de durată. Sunt ca niște cărări neuronale bătute care sunt preferate atunci când ne confruntăm cu situații repetitive. Atenția și conștiența susținute ne pot schimba felul în care alegem să ne comportăm în diferitele situații de viață însă, imediat ce nu mai suntem atenți, revenim la cărările bătute de care aminteam.

Putem vedea acest lucru printr-o experiență foarte simplă. Să spunem că avem obiceiul să stăm picior peste picior și am aflat că nu este un obicei foarte bun pentru picioarele noastre, mai ales dacă avem tendința să stăm doar cu dreptul peste stângul. Și foarte bucuroși că am aflat acest lucru îl punem în practică imediat ce ajungem la birou. Câtă vreme suntem atenți și conștienți la poziția picioarelor, ele rămân relaxate, cu tălpile pe sol și ne simțim bine. Apoi începem să fim atenți la ceea ce avem de făcut la birou și ne lăsăm atenția preluată de muncă, uitând de corp. Vom constata cu surprindere că ne trezim cu picioarele încrucișate mai devreme sau mai târziu. Asta pentru că mintea noastră s-a obișnuit să gândească într-un anume fel când corpul este într-o anumită poziție și îl va determina să urmeze acea poziție ori de câte ori uităm să mai fim conștienți de corp ori nu mai suntem atenți la poziția lui. Și referitor la corp considerăm că avem un control mult mai mare decât avem asupra minții sau gândurilor.

Pentru o schimbare de durată, fundamentală este nevoie să bătătorim drumuri noi, să croim neuronal căi specifice pe care să le urmăm apoi în mod natural după ce le-am parcurs de suficient de multe ori. Iar asta se face prin practică, printr-o practică conștientă, susținută și perseverentă asupra căreia toate tratatele de yoga insistă. Desigur, o schimbare de viziune, o schimbare a modului în care vrem să ne trăim viața, se poate face instantaneu. Însă pentru ca acea schimbare să fie implementată, să devină o parte efectivă a vieții noastre, este nevoie de repetare.  

Recomandarea este să venim către practica spirituală cu mintea deschisă și încrezători. Dacă ne-am făcut temele înainte, am studiat ce implică practica respectivă, am citit sau ascultat mărturiile celor care au practicat-o, i-am înțeles principiile, ne vom pune pe treabă încrezători în reușită. Această atitudine pozitivă interior nu înseamnă o credință oarbă, ci doar o mobilizare interioară în care mintea noastră poate rămâne calmă, deschisă în fața a ceea ce urmează să fie aici și acum. Dacă însă nu credem că ceea ce practicăm poate să aibă un efect pozitiv, atunci e mai bine să nu practicăm. E mai cinstit și mai sincer față de noi înșine. Din momentul în care însă ne-am decis, atunci este bine să mergem până la capăt. Evident, va trebui să fim conștienți și să ne adaptăm printr-un proces de feed-back. Practica unei posturi spre exemplu, nu implică doar adoptarea unei forme exterioare, în care să ne forțăm să ne potrivim, ci o conștiență care să ne ajute să folosim corpul nostru pentru a ajunge la forma optimă pentru noi. Această formă optimă va urma principiile generale ale posturii pentru ca efectele ei să fie maxime și în același timp se va adopta particularităților noastre anatomice.

Un efect interesant care ne vorbește despre puterea credinței este așa numitul ”placebo” cu care de obicei știința se luptă pentru a îl putea elimina din diferitele experimente. El arată că atunci când noi credem cu tărie în rezultatul unei anumite acțiuni, de obicei avem o influență specifică asupra ei. Placebo de obicei se referă la un efect de amplificare, pozitiv pentru că cel care face acea acțiune crede cu tărie în succesul ei, iar nocebo este efectul invers, când se crede cu același gen de tărie că acțiunea nu ava avea succes și atunci succesul ei este diminuat. Sunt cunoscute aceste efecte în special în industria farmaceutică, motiv pentru care au fost construite diferite experimente care să excludă această putere a minții din ecuații astfel încât să se poate decela efectele obiective ale unui medicament.

În yoga acest efect al credinței însă este un lucru pe care ni-l dorim. Participarea minții cu entuziasm și credință la practică va accentua și grăbi efectele ei pozitive în timp ce neîncrederea și îndoiala le poate bloca ori diminua foarte mult. Ne putem întreba cât din efectele unei practici sunt datorate eficienței ei și cât se datorează puterii credinței. Este o întrebare dificilă și nu există un răspuns simplu. Este de preferat să ne gândim la credință ca fiind un amplificator, un catalizator al rezultatelor și să ne folosim discernământul pentru a avea așteptările pozitive corespunzătoare. Dacă ne așteptăm ca făcând padmasana (postura lotusului) să ajungem să levităm după câteva luni de practică zilnică, s-ar putea să fim dezamăgiți. Dacă însă ne așteptăm la o amplificare a liniștii mentale, a puterii de concentrare și a capacității de a medita, atunci s-ar putea să ne bucurăm de efectele ei.

Îndoiala este și neîncredere, dar este și șovăială, ezitare. Este adesea o oscilație a minții între credință și necredință, între a face și a nu face un lucru, între a fi entuziast și a fi apatic. Adesea ne este greu să ne apucăm de ceva pentru că nu credem că vom reuși, că suntem pregătiți, că ni se potrivește… O putem face pentru că alții ne spun că este bine, că lor le-a folosit, însă noi nu suntem convinși și o facem ”cu inima îndoită”. Este posibil să apară ceva efecte pozitive în pofida scepticismului sau neîncrederii noastre, dar probabilitatea este mică. Soluția este să ne documentăm. Să ne convingem că ceea ce urmează să facem este bine pentru noi și ni se potrivește. Și ori de câte ori ne cuprinde îndoiala, reluăm acest proces de documentare, de studiu, astfel încât să ne păstrăm entuziasmul, să ținem credința vie, să fim încrezători. Acest studiu reprezintă una dintre niyama (lucrurile de ”făcut”) numită svadyaya sau siddhanta shravana (când se referă efectiv la studiul scrierilor yoghine) și este nevoie să reprezinte o parte a practicii noastre zilnice.

În egală măsură este folositoare comunitatea, a fi în prezența unor persoane care au aspirații asemănătoare cu ale noastre, care merg pe același drum cu noi. În special în momentele dificile, comunitate poate oferi un sprijin excelent și desigur la rândul nostru putem fi un sprijin pentru ceilalți. Discuțiile, împărtășirea experiențelor, practica împreună, toate acestea reprezintă un catalizator deosebit pentru transformarea noastră.

În concluzie, pentru a depăși neîncrederea și îndoiala, este bine să ne bazăm pe metoda științifică de cunoaștere prezentată chiar de Patanjali în Yoga Sutre: apelăm la autoritatea persoanelor cu experiență, punem în practică pentru a avea o experiență personală, folosim logica și discernământul pentru a eficientiza practica. De asemenea este bine să studiem în mod constant (fie citind, fie discutând cu persoane cu experiență) și să ne integrăm într-o comunitate care să ne ajute să ne păstrăm entuziasmul practicii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s