general, meditaţie, yoga

Când și cât să meditez


O altă întrebare la care este adesea nevoie să răspundem este legată de timp. Când este cel mai bun moment să meditez? În acest timp al eficienței în care trăim, vrem ca fiecare minut să conteze și din acest motiv considerăm că există momente mai prielnice, care fac ca meditația să aibă rezultate mai bune. Tradițional se preferă momentele de liniște, în care orașul sau locul în care ne aflăm sunt într-o tăcere mentală. Cel mai tăcut moment al zilei este în jurul orei 4 dimineața, moment numit brahma muhurta, ora lui Brahma. Dacă veți avea curiozitatea să încercați să meditați peste noapte și să fiți conștienți de mediul din jur, mai ales în oraș, veți observa că gradat, pe măsură ce ne apropiem de acea oră, este tot mai multă liniște. Oamenii treptat adorm, sunt tot mai puține mașini care trec pe străzi și aproape ai senzația că întregul oraș devine tăcut. Apoi spre 5 dimineața oamenii încep să se trezească, se aud tot mai multe mașini, tot mai multe zgomote și revenim la forfota obișnuită care ne înconjoară. Din aceste motive acesta este considerat a fi cel mai bun moment de meditație, chiar dacă este dificil, atunci când avem o viață activă, să îl putem folosi în mod constant.

Există alte două perioade de timp ceva mai accesibile și acestea sunt răsăritul și apusul. Se consideră că atunci noaptea și ziua se află în echilibru și acest echilibru este favorabil interiorizării, introspecției și meditației. Acestea sunt momente care variază odată cu anotimpurile și din acest motiv este ceva mai dificil să le integrăm într-un program zilnic. Este însă o practică bună ca din când în când să reușim să medităm la răsăritul sau apusul soarelui, momente de echilibru al naturii care pot fi simțite și în interiorul nostru.

Ceva mai ușor este să ne obișnuim să medităm dimineața după ce ne-am trezit și/sau seara înainte de culcare. Acestea sunt două momente personale de echilibru, între somn și trezire dimineața, între veghe și somn seara, pe care le putem integra ușor într-un program de meditație zilnică. Beneficiul meditației de dimineață este că ne limpezește mintea și de asemenea ne ajută să putem descoperi o parte din semnificațiile viselor de peste noapte. Cu o minte liniștită ziua începe bine și de asemenea ne este mai ușor să refacem experiența și să ne recentrăm în momentele de pauză de peste zi. Iar seara, meditația ne ajută să ne desprindem de preocupările zilei, să lăsăm grijile deoparte și să ne odihnim în tăcerea Inimii.

Evident că putem medita în orice moment al zilei și indicațiile de mai sus sunt doar pentru a ne ajuta să construim o practică regulată, centrată în jurul unor momente fixe ale orarului nostru. Ori de câte ori simțim nevoia sau chemarea spre liniște, nu ne vom formaliza cu privire la oră anume, ne vom așeza și vom medita.

Desigur următoarea întrebare este: cât timp? Cât timp să meditez? Un prim răspuns ar fi: atât cât te simți bine, confortabil cu tine însuți. Problema este că adesea, mai ales pentru cei care nu sunt obișnuiți, a fi cu tine însuți, în tăcere, este dificil pentru mai mult decât câteva minute și apoi devine un lung și plictisitor efort de a rămâne cu ochii închiși pentru restul timpului pe care ni l-am propus pentru meditație. Suntem prea obișnuiți să ”facem” ceva tot timpul și mai puțin obișnuiți doar să fim. Adesea o mare parte dintr-o tehnică de meditație vizează această tranziție (de la ”a face” la ”a fi”) folosind o sumedenie de ”trucuri” pentru a determina mintea să se liniștească.

Din acest motiv, cel puțin la început, meditația este un proces de educare a minții care necesită timp și experiență. Disciplina în această situație este să rămânem cu noi înșine pentru perioade suficient de lungi de timp încât mintea să reușească să găsească căi de a se liniști, de a fi prezentă, de a trăi clipa. Astfel, experiența se dobândește prin practica efectivă (chiar dacă practica în această situație înseamnă a sta pur și simplu în liniște). Adesea este nevoie de un timp suficient de lung ca mintea să treacă prin diferitele faze care o conduc către tăcere. Acest ”timp suficient de lung” nu este o mărime universală, însă pentru începători este nevoie în general de cel puțin jumătate de oră pentru ca mintea să găsească liniștea. Și uneori este nevoie de chiar mai mult timp.

Media recomandată la început este de minim 20 de minute pentru ca meditația să reprezinte un antrenament semnificativ către liniștea minții. Dacă avem mai mult timp la dispoziție, putem ținti mai sus, spre jumătate de oră sau chiar o oră zilnic. Există mai multe obstacole care trebuiesc depășite, nerăbdarea și așteptările fiind probabil printre cele mai frecvente. Odată însă ce am început să ”gustăm” experiența meditativă, timpul nu mai este o problemă și ne putem ghida după ”atât timp cât ne simțim bine”.

Există multe recomandări în vremurile moderne cu privire la 5 sau 10 minute de meditație pe zi care îți vor schimba viața. De obicei însă, aceste 5 ori 10 minute sunt doar pentru a ne recentra, pentru a ne regăsi echilibrul pe care ni l-am pierdut poate în agitația zilei. Ele sunt insuficiente pentru a produce o schimbare semnificativă în felul în care mintea ne funcționează. O abordare mai bună ar fi să combinăm perioade mai lungi de meditație (la începutul sau sfârșitul zilei, ori în alte momente în care programul ne-o permite) cu momente peste zi de ”centrare”, de conștiență și liniște în care să ne întoarcem la liniștea cunoscută în adâncul ființei noastre.

Ori de câte ori viața de copleșește, ritmul ei devine prea rapid sau agitația minții este prea mare, ne putem oferi 5 minute de tăcere, de atenție la respirație, de recitare interioară a unei mantra, de conștiență a lui ”eu sunt” în spațiul Inimii Spirituale (acel loc pe care spontan îl indicăm a fi ”eu” când arătăm spre propria persoană) sau oricare altă metodă meditativă în care avem suficientă experiență. Astfel ziua noastră se poate centra în jurul liniștii la care revenim periodic.

1 gând despre „Când și cât să meditez”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s