Coloana vertebrală

Unul din aspectele definitorii ale posturii de meditaţie este modul în care este aşezată coloana vertebrală, spatele. Chiar dacă nu putem sta într-o postură de meditaţie şi optăm pentru un scaun, este important să avem coloana vertebrală cât mai dreaptă şi perpendiculară pe sol. ”Dreaptă” în cazul acesta nu înseamnă însă ca ea să fie asemenea unui băţ. După cum se poate vedea în imagine, spatele are o curbură naturală pe care e necesar să o respectăm atunci când abordăm o postură de meditaţie.

Una din principalele greşeli pe care o fac occidentalii care meditează, este să se sprijine cu spatele fie de un perete fie de spătarul unui scaun. În mod evident în aceste cazuri statica coloanei vertebrale este modificată şi cu toate că nu este evident la prima vedere, este influenţată negativ şi mintea. Deşi în principiu se poate medita în orice poziţie, meditaţia în sine fiind doar un mod de a exista interior, există o serie de factori care cel puţin la început au o influenţă semnificativă asupra procesului meditativ.

Pentru toţi cei care au practicat meditaţia suficient de mult timp, apare un moment în care ei încep să simtă nevoia corpului de a se aşeza într-o poziţie care să ajute liniştirea minţii şi fluiditatea energiilor lăuntrice. Atunci orice deviere de la naturalul poziţiei spatelui e simţită ca un fel de blocaj şi coloana vertebrală tinde să se îndrepte aproape de la sine.

Multă lume spune că a sta cu spatele drept aduce după sine discomfort şi chiar durere, acesta fiind motivul pentru care preferă să se sprijine de un perete. Modul în care stăm însă, este în principal o chestiune de educaţie şi exerciţiu. Dacă noi ne-am învăţat să stăm pe scaun în mod greşit, putem învăţa şi să stăm corect. Încă de mici ni se spune că e bine să stăm cu spatele drept, însă atunci cel mai adesea ignorăm aceste sfaturi, mai târziu ajungând să resimţim efectele. Zona lombară se rigidizează într-o poziţie nefirească şi cu toate că nu simţim asta, modul de a gândi şi a fi e influenţat de felul în care stăm.

Cel mai adesea, atunci când încercăm să stăm pe scaun sau într-o postură de meditaţie, zona lombară e cea care capătă o curbură nefirească, inversă faţă de poziţia naturală. De obicei aceasta atrage după sine o aplecare în faţă a umerilor şi o poziţie oarecum cocoşată, strânsă în jurul abdomenului şi pelvisului. Pentru a corecta această poziţie, bazinul trebuie basculat în faţă, astfel încât curbura în zona lombară să fie înspre interior şi nu spre exterior. Pentru aceasta, în general, se foloseşte o pernă de meditaţie, ceva care să ne ridice şezutul puţin mai sus, lucru  care va face ca automat bazinul să se rotească puţin în faţă. Dimensiunea pernei, înălţimea la care este ridicat şezutul este un lucru subiectiv, care trebuie determinat de fiecare prin experimente repetate. Ea variază de la caz la caz şi e bine să găsiţi poziţia cea mai bună pentru voi. De asemenea, este important să nu exagerăm aceste curburi. Vom încerca să îndreptăm coloana cât mai mult, fără să accentuăm curburile şi fără să le schimbăm sensul.

Un alt aspect important e să păstrăm verticalitatea. Pentru aceasta vom oscila puţin la stânga şi la dreapta, în faţă şi în spate, căutând poziţia de echilibru între toate aceste puncte. Aceste oscilaţii sau balansări vor fi făcute lent, din articulaţia bazinului, păstrând coloana vertebrală cât mai dreaptă. Ele sunt deplasări relativ mici în jurul punctului de echilibru, care să ne permită să găsim poziţia cea mai bună astfel încât greutatea să cadă direct pe fese, fără să fie nevoie de un efort pentru a menţine verticalitatea.

În timpul meditaţiei e bine să revenim periodic cu atenţia asupra staticii coloanei vertebrale, acesta fiind un mod de a verifica în ce măsură medităm sau doar ne aflăm într-o stare de reverie visătoare. Poziţia în meditaţie păstrează o anumită fermitate care este specifică modului în care mintea există atunci, clară, liniştită, limpede, lucidă. Ori de câte ori mintea începe să viseze, va exista o tendinţă de a schimba statica verticală a coloanei vertebrale, care tinde către o poziţie specifică somnului. Unul din semnele exterioare, pe care le putem observa este, pe lângă căderea bărbiei în piept, modificarea modului în care cel care meditează îşi ţine spatele.

Ca un rezumat: spatele să fie cât mai drept, perpendicular pe sol, păstrând curburile naturale, fără a le exagera. E bine să folosim o pernă sau o postură care să ne permită să păstrăm în mod relaxat bazinul rotit uşor spre în faţă, cu zona lombară curbată puţin spre în faţă.