Samadhipada – sutra 36

Patanjali contină să prezinte metode de dobândire și menținere a liniștii minții indicând în această sutra păstrarea unei minți senine și luminoase. Vyasa descrie în comentariul său concentrarea în Lotusul Inimii ca fiind calea către această experiență.

Samādhipādaḥ

Capitolul despre extazul mistic yoghin

Sūtra 36

viśokā vā jyotiṣmatī

• viśokā – liber de tristețe, fără durere, fără suferință
• vā – sau
• jyotiṣmatī – luminos

Sau [stabilitatea minții este dobândită] printr-o seninătate luminoasă

Comentariul lui Vyasa

Cuvintele ”stabilitatea minții este dobândită” provin din sutra precedentă. Aceasta este acea conștiență a minții care apare când yoghinul se concentrează în lotusul inimii. Percepția lui buddhi acolo (în inimă) este că sattva acestuia este luminoasă și clară ca cerul senin. Prin măiestria în menținerea minții în inimă, gândurile devin luminoase ca soarela, luna, planetele sau pietrelor prețioase.

La fel mintea care a atins realizarea în asmita (sentimentul eului) devine liniștită și infinită ca marele ocean fără nici un val și se identifică doar cu ”Eu sunt”. În legătură cu asta se spune ”Descoperind Sinele care este mic ca un atom, el se percepe pe sine doar ca ”eu sunt”.

Lipsa suferinței este de două feluri: una care se referă la obiecte (viṣayavatī) și o alta ca ”Eu sunt” (asmitā mātrā) și nimic altceva. Această stare naturală este numită ”cea luminoasă” prin care mintea yoghinului atinge starea de stabilitate.

Comentariu

Un alt mod de a dobândi liniștea minții este menținerea unei stări de seninătate luminoasă. Termenul viśokā nu implică doar absența tristeții, suferinței ci starea de seninătate și liniște care este specifică lipsei acestora. Este o calitate a minții care însoțește și susține liniștea interioară și se manifestă ca luminozitate. De altfel această luminozitate a minții este, se pare, o caracteristică a progresului spiritual. Multe dintre stările modificate de conștiință sunt însoțite de percepții luminoase și experiența însăși este aceea de intensitate vizuală, chiar și atunci când ochii sunt închiși. De altfel unul dintre termenii folosiți pentru aceste stări excepționale este acela de ”iluminare” care pe lângă conotațiile spirituale se referă și la trăirea propriu-zisă a unei lumini interioare care în momentul deschiderii ochilor este transferată lumii care devine mai strălucitoare, ca și cum un văl ni s-a ridicat de pe ochi.

Vyasa, în comentariul său, explică această luminozitate senină ca un efect al fixării minții în ”Lotusul Inimii”. Aici referirea pare să fie la chakra Inimii (anāhata cakra) însă în egală măsură se poate referi la Hrid chakra (hṛt cakra) acea poartă către realitatea Sinelui, locul pe care îl indicăm spontan atunci când spunem ”Eu sunt” (mijlocul pieptului, un deget spre dreapta conform indicației lui Ramana Maharshi). Prin urmare Vyasa pare să indice aici meditația asupra Sinelui, atât de mult apreciată de yoghinii clasici și care are ca efect absența suferinței și luminozitatea minții. ”A fi” este experiența care ne însoțește de-a lungul întregii vieți ca un fundal pe care gândurile, emoțiile, senzațiile, întreaga noastră experiență se desfășoară ca un joc de lumini și umbre pe ecranul alb (și luminos) al conștiinței. A fi atent la acest fundal și a nu te mai lăsa atras în jocul efemer acestor proiecții înseamnă a fi eliberat de suferință și a avea acea stabilitate a minții în liniște. Atunci ”cel care vede” își poate cunoaște adevărata natură.