Despre obişnuinţă


Îmi petrec mult timp la birou, în faţa calculatorului şi am realizat că poziţia pe care o am acolo, tocmai datorită repetării îndelungate, are efecte asupra modului în care practic posturile. Există tendinţa de a sta puţin adus de umeri, există tendinţa de a sta ”picior peste picior”. Aşa că într-una din zile mi-am propus să fiu mai atent şi să modific aceste obiceiuri. Să stau cu spatele drept şi să-mi corectez mereu această poziţie era deja o obişnuinţă, ştiam că este important, deja mă străduiam.

Surpriza a venit de la încercarea de a nu mai sta picior peste picior. Ce poate fi mai simplu decât să ţin picioarele relaxate, cuminţi, unul lângă altul? Îndărătnice însă, picioarele mele nu se simţeau bine decât unul peste altul, sau, ca un compromis, într-o postură de meditaţie. De îndată ce nu eram atent, prins de ceea ce făceam, reveneam la poziţia veche, alternând când un picior când celălalt deasupra. Am început să fiu atent la ce se întâmpla în mintea mea când ţineam mai mult picioarele în poziţia care ar fi trebuit să fie relaxată şi comodă. Şi spre uimirea mea, mintea începea să îmi dea senzaţia de disconfort în genunchi, ca şi cum avea nevoie ca picioarele sa fie strânse. Ba uneori le încolăceam unul în jurul celuilalt ca la gāruḍāsana parcă într-o încercare de a le strânge şi mai tare. Desigur poziţia sugera o tendinţa de contracţie, ca un fel de apărare sau protecţie în faţa asaltului treburilor zilnice, dar am constatat că se prelungea şi în situaţii lipsite de tensiune, când citeam relaxat sau mă uitam la un film. Chiar dacă a început ca o protecţie lăuntrică, ca un mod de a exprima corporal dorinţa de siguranţă, ajunsese până la urmă să fie o poziţie care exprima confortul lăuntric, care în mod paradoxal exprima relaxarea.

A fost nevoie de un efort repetat de a reaminti minţii că se poate simţi bine şi când picioarele stau relaxate şi cuminţi, întâlnindu-se unul cu altul, mai des, doar în meditaţie. Efectul acestui efort a fost şi o mai mare prezenţă, prin atenţia constantă de a păstra confortabil o anumită poziţie. Se aseamănă mult cu ceea ce se întâmplă când învăţ o āsana nouă, cu modul în care mintea se împotriveşte uneori unei noi poziţii a corpului deşi nu există nimic de ordin fizic care să mă stânjenească.

Anunțuri

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Lore spune:

    Ma bucur tare mult ca ai inceput sa postezi!!!
    Felicitari!

    Apreciază

  2. clara spune:

    Sunt multi cei care au nevoie de incurajari. Sunt multi cei care cred in profunzimea sufletului. Asteptam in continuare……..

    Apreciază

  3. Roxana spune:

    Exact!
    La cursuri sau la lucru am impresia ca ma pot concentra mai bine daca stau picior peste picior. Haha e un argument bun 🙂
    M-ai ambitionat sa regasesc pozitia picior langa picior 😀
    Somn usor 🙂

    Apreciază

  4. alina spune:

    Da, este un exercitiu bun de constiinta asupra corpului(si picioarele mele se pun din nou unul peste altul :).
    Cel mai tare mi se incolacesc picioarele la seminarii si va fi o provocare sa le tin cuminti si spatele drept!
    Necesita efort si bineinteles, rabdare, rabdare…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s