În yoga, mintea, corpul şi respiraţia formează un tot care ar trebui să funcţioneze în armonie. Este unul din lucrurile care stau la baza oricărei tehnici yoga şi înţelegerea lui ne poate ajuta şi în liniştirea minţii. Am explicat în articolele precedente modul în care putem folosi corpul pentru liniştirea minţii. În continuare voi descrie mai multe metode prin care putem folosi respiraţia pentru acelaşi scop.
Prima dintre ele, cea mai simplă, constă în observarea respiraţiei, a senzaţiilor provocate de intrarea şi ieşirea aerului, trecerea aerului prin nări, dilatarea şi contracţia plămânilor, deplasarea diafragmei în sus şi în jos. Fiecare dintre aceste senzaţii poate constitui un punct de agăţare a minţii forţând-o, sau mai degrabă ademenind-o, să rămână prezentă şi liniştită. E necesar însă să evităm să descriem ceea ce simţim, să rămânem într-o stare de pură și simplă observare. Chiar dacă la început, a rosti interior: ”Inspir”, ”Expir” poate să constituie un ajutor, va trebui să renunţăm gradat la acest monolog interior, lăsând mintea să se liniştească tot mai mult.
Senzaţiile foarte fine ale trecerii aerului prin nări, pot obliga mintea la o atenţie suplimentară, subtilă şi focalizată. Dilatarea şi contracţia plămânilor, care conduce la dilatarea şi contracţia cutiei toracice se poate transforma într-o pulsaţie mai subtilă a minţii şi a conştienţei.
O altă metodă faimoasă pentru liniştirea minţii o reprezinţă conştientizarea pauzelor dintre inspiraţie şi expiraţie. Momentul în care inspiraţia se transformă în expiraţie sau invers, expiraţia în inspiraţie este un moment de suspendare, de vid care tinde să absoarbă în el şi mintea. Este important să nu fie doar o simplă retenţie, în care ne ţinem respiraţia pentru mici intervale de timp. De altfel, dacă vom fi foarte atenţi, vom vedea că de cele mai multe ori retenţia controlată a respiraţiei survine fie înainte, fie după aceste momente de suspendare. Dacă vrem, de exemplu, să ne ţinem respiraţia cu plămânii plini cu aer, tendinţa va fi să ne oprim fie înainte de acest moment de suspendare fie imediat după ce am trecut spre expiraţie. Este adevărat că retenţia în sine reprezintă un moment de suspendare temporară a respiraţiei şi poate constitui un ajutor în liniştirea minţii, însă când e combinată cu această atenţie subtilă asupra momentului de vid dintre inspiraţie şi expiraţie (sau dintre expiraţie şi inspiraţie), intensitatea este mult mai mare.
Sutrele 25, 26 şi 27 din faimosul tratat Vijñāna Bhairava Tantra se referă la variaţii ale acestor metode, identificând totodată două puncte de origine ale expiraţiei şi inspiraţiei în care atenţia poate fi centrată (unul este inima, hṛt sau dvādaśānta interioară din care porneşte expiraţia şi celălalt este ”inima exterioară” aflat la 12 degete de nări spre exterior, care constituie originea inspiraţiei).
O metodă de amplificare a energiei interioare şi de dinamizare în cazurile de oboseală şi inerţie a minţii este accentul pe inspiraţie şi pe retenţia pe plin. Când suntem somnolenţi sau visători, când capul tinde să ne cadă în piept, acest gen de retenţii pe plin şi de inspiraţii profunde ne pot ajuta să ne modificăm starea lăuntrică. Retenţia pe plin este de voie, fără a forţa şi fără a genera sincope în ritmul respirator. E important ca respiraţia să poată continua cât mai relaxat, fără să avem senzaţia de sufocare sau de nevoie imperioasă de a expira. Expiraţia este naturală şi nu facem nici o pază pe vid.
Pentru a linişti mintea se foloseşte adesea (în zen de exemplu) accentul pe expiraţie. Atunci când e folosită şi retenţia pe vid (cu plămânii gloliţi de aer) mintea agitată este obligată să facă o mică pauză, care prin repetare induce gradat o stare de linşte.
Un alt mod de a ţine mintea prezentă şi de a dilata conştiinţa, de a o face să iasă din limitele obişnuite ale corpului fizic este respiraţia prin corp. De exemplu inspirăm şi expirăm cu tot corpul ca şi cum am absorbi aerul direct prin piele şi apoi am expira în acelaşi mod. O altă modalitate folosită este centrarea inspiraţiei şi expiraţiei într-un anumit punct sau o anumită zonă a corpului (prin inimă, prin frunte).
Tot în budism mai este folosită numărarea respiraţiilor. O metodă indicată de Claudiu Trandafir la Retragerile Hridaya care îşi are originea în aceste tehnici budiste este ”prinderea minţii agitate” care constă în numărarea respiraţiilor (inspiraţia şi expiraţia reprezintă un ciclu). Se numără de la 1 la 7, apoi de la 1 la 14, apoi de la 1 la 21 şi aşa mai departe, multipli de 7. În cazul în care am uitat în care ciclu ne aflăm, ne-am încurcat la numărătoare, mintea ne-a zburat şi am pierdut şirul, o luăm de la început (din nou 1-7, 1-14, 1-21 ş.a.m.d.). În cazul acestei metode nu e important sa ajungem la numere foarte mari, ci să rămânem atenţi, prezenţi, conştienţi de respiraţie şi numărătoare. De altfel nu o să fie nimeni acolo, în capul nostru, să ne observe şi să ne numere, aşa că e mai bine să nu încercăm să ne păcălim.
Toate aceste metode reprezintă posibilităţi de a folosi respiraţia şi atenţia la respiraţie pentru a linişti mintea. În cazul lor este bine să rămânem atenţi şi totuşi relaxaţi, să revenim constant la simplitatea senzației ori de câte ori mintea ne zboară la altceva.
Yoga pentru mine 