Samadhipada – sutra 14


Este nevoie ca practica spirituală să prindă ”rădăcini” lăuntrice și asta înseamnă să fim dispuși să ne acordăm timpul spre a deveni liberi.

Samādhipādaḥ
Capitolul despre extazul mistic yoghin
Sūtra 14

Totuși aceasta (practica) devine ferm înrădăcinată doar dacă este realizată în mod continuu (fără întrerupere), cu asiduitate și corect o perioadă lungă de timp
sa tu dīrgha-kāla-nairantarya-satkārāsevito dṛḍha-bhūmiḥ

sa -aceasta
tu – sau, dar, totuși, de asemenea, cu toate acestea, într-adevăr
dīrgha – lung, alungit, extins (în spațiu sau timp)
kāla – timp, ocazie, perioadă a zilei, destin, moarte, epitet al lui Yama, zeul morții în aspectul său de timp.
nairantarya – continuu, neîntrerupt, succesiune apropiată a unor lucruri, consecință imediată
satkāra – onoare, favoare, reverență, post, festival religios, atenție, grijă, considerație cu privire la un anumit lucru, în modul potrivit
āsevitaḥ – frecvent, practicat asiduu
dṛḍha – ferm, puternic, strâns, întreg, complet, greu de îndoit, stabil, perseverent
bhūmiḥ – înrădăcinat, înpământenit, de la bhūmi care înseamnă pământ,

Comentariul lui Vyāsa
Realizarea asiduă pentru o perioadă lungă de timp, fără întrerupere, cu o intensitate ascetică (tapas), menținând brahmacharya, având cunoașterea necesară (vidyā) și devoțiunea, având astfel o atitudine pozitivă, toate acestea ne ajută să fim pe un teren solid. Astfel nu vom putea fi ușor cuceriți pe neașteptate de o impregnare (saṁskāra) lumească și nemeditativă.

Comentariul
Pentru a construi o bază solidă pentru o existență fericită este nevoie de constanță, de răbdare. Este unul din lucrurile cele mai dificile în această epocă grăbită în care trăim. Multe dintre transformările produse de practica yoga sunt la început destul de subtile și este nevoie de multă atenție la propria persoană și o bună cunoaștere de sine pentru a le observa. Mai mult chiar, încetarea practicii nu duce întotdeauna la încetarea instantanee a stării de bine aduse de yoga. Există o inerție, o latență care duce la senzația că până la urmă nu e o așa de mare diferență între zilele în care am făcut yoga și zilele în care am fost prea ocupați pentru a ne mai aminti de noi înșine. Însă, așa cum spunea Vyāsa într-un comentariu anterior, conștiința întotdeauna are o curgere, fie către suferință fie către libertate. Tendința ”obișnuită” este către suferință, pentru că datorită ignoranței, a lui avidya, căutăm fericirea doar în lucrurile trecătoare, ea fiind astfel mereu efemeră. Iar mintea își dorește mereu ceva nou, ceva care să o stimuleze și să o facă să uite dificultățile vieții cu care ar trebui în mod normal să se confrunte și pe care ar fi bine să le rezolve.
Calea spirituală este destinată tocmai de aceea celor dispuși să lupte, să-și privească limitările ”în față” și să fie capabili să le depășească prin efortul potrivit pentru cât timp este necesar. Ceea ce se va naște astfel, cu fiecare bătălie interioară câștigată, va fi curajul și încrederea că totul se poate transforma în bine, că nimic nu este prea greu în această călătorie interioară pentru cel care are suficientă răbdare și practică.
Tema recurentă în Yoga Sutra este că sādhana (practică spirituală) dă naștere unor impregnări subtile (saṃskāra) orientate către liniștea minții, către căutarea de sine, către ceea ce este esențial. Alimentate constant cu energie, de fiecare dată când repetăm o tehnică, o āsana, o meditație, aceste saṃskāra vor da naștere unei vāsana, unei tendințe lăuntrice orientate către experiența spirituală. Cu alte cuvinte cu cât practicăm mai regulat, cu atât ne vom dori mai mult să practicăm.
Odată ce ne vom construi o ”rădăcină” suficient de puternic ancorată în realitatea interioară a Sinelui, în practica transformatoare și aducătoare de libertate, ”vânturile” acestei lumi, tentațiile și atracțiile cu care suntem mereu distrași, nu vor mai avea o atât de mare putere asupra noastră.
Lipsa de ”rădăcină” spirituală este în fapt și motivul pentru care mulți dintre cei care încep să practice yoga, pentru că o fac rar, ori pentru că nu trăiesc într-un mediu care să le susțină aspirația, sunt adesea deturnați de diferitele provocări ale lumii și renunță. Erau plini de entuziasm la început, se simțeau bine, aveau senzația că în interior lucrurile se mișcă în direcția cea bună, apoi brusc, pe neașteptate, ceva din viața lor le acapara întreaga atenție și uitau ceea ce învățaseră și ar fi putut să îi ajute în acele momente dificile. Iar ceea ce am constatat și au sesizat și ei, este dificultatea cu care apoi se pot întoarce la practica spirituală, ca și cum după grația acelui moment de început, în care totul părea ușor și firesc, acum este nevoie de un efort deosebit.
Prin urmare este nevoie ca practica să fie realizată constant, cu asiduitate și corect o perioadă suficient de lungă de timp pentru a prinde rădăcini în realitatea noastră interioară.

Anunțuri

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Laura spune:

    Este adevărat si se simte foarte bine diferența vizavi de zilele in care practici si zilele in care nu practici. Totuși am observat ca in zilele in care nu practici cel puțin eu simt ca imi lipseste ceva de natura subtila, simt ca ceva nu funcționează perfect si atunci am decis sa nu mai existe zile in care nu practic iar schimbările nu au întârziat sa apară. Practica de fapt este Libertate dacă este realizată in bucurie si gratie.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s