Samadhipada – sutra 23

Samādhi mai poate fi trăit și prin abandonul în fața Conștiinței Divine, prin a-l avea pe ātman drept scop în practica sprirituală, practică orientată spre cunoașterea de sine.

Samādhipādaḥ
Capitolul despre extazul mistic yoghin

Sūtra 23
īśvara-praṇidhanad vā

īśvara – literal înseamnă ”Stăpânul”, ”Cel care controlează tot ce ne înconjoară”, maestru, bogat, rege, Dumnezeu, Conștiința Pură, Absolutul.
praṇidhana – abandon, dedicare, respect, supunere, devoțiune, meditație profundă, absorbție
vā – sau

Sau, [asamprajñāta samādhi poate fi atins] prin abandonul în fața Conștiinței Divine.

Comentariul lui Vyāsa
Samādhi este rapid accesibil doar prin această cale (upāya) încincită? (referire la sūtra 20, capitolul 1). Există sau nu o altă cale pentru atingerea lui?
Practica abandonului în fața lui Dumnezeu este o formă particulară de devoțiune. Prin această practică Dumnezeu își întoarce fața către yoghin și când acesta chiar și numai se gândește la El, va primi Grația Lui.
Astfel, doar îndreptându-și gândurile către Dumnezeu, atingerea lui asamprajñāta samādhi și a fructelor acestora devine iminentă.

Comentariu
Īśvara este ”Stăpânul Suprem”, suveranul tărâmului existenței iar acest cuvânt nu se referă la ideea unui rege care domnește ci mai mult la o funcție a Conștiinței de a ordona și a da sens universului. Cu toate că în hinduism există un mare drag pentru întruchiparea ideii, pentru a aduce transcendentul într-o formă pe care mintea să o înțeleagă și să o accepte, înțelepții au vorbit mereu despre un Dumnezeu fără formă și fără atribute, brahman. Acesta este asemeni unei ”substanțe” subtile a universului, o substanță a conștiinței care în joacă acceptă limitările pe care le impune creația și capătă astfel formă. Ramakrishna compară această ”substanță” cu aurul. El spune că poți să ai cercei, brățări, inele, lănțișoare, etc. dar în cele din urmă, toate acestea nu sunt decât tot aur. Este o viziune surprinzător de elastică și de modernă, universul alcătuit dintr-o conștiință-energie care printr-o tot mai mare îngrădire a propriei libertăți ajunge la materie. Desigur, pentru știința modernă totul apare a fi energie, conform faimoasei deja ecuații a lui Einstein și a descoperirilor din fizica cuantică unde particulele refuză parcă să se supună încadrărilor în termenii solidității materiale. Ceea ce lipsește însă, ceea ce este însă prezentă în spiritualitate, o reprezintă conștiința, cea care oferă scop și sens existenței.
Este adevărat, omul modern a ajuns să fie deziluzionat de religie sau să fie încremenit în dogme care nu mai sunt de multă vreme conforme cu realitatea imediată. Această dualitate era prezentă încă de pe timpul lui Patañjali. Filozofia sāṃkhya de la care Yoga Sūtra-ele împrumută o mare parte a contextului ideatic este atee chiar dacă vorbește de spirit. În același timp există un puternic curent devoțional și dogmatic, atras de formă și de ritual. Yoga însă, prin transformările pe care le vizează, se află dincolo e acest context contradictoriu, într-un domeniu al experienței. Iar conștiința, cu toată dificultatea ei de a fi prinsă într-o definiție, reprezintă ”Stăpânul” regatului interior. Ea este până la urmă scopul ultim al oricărei practici spirituale pentru că prin ea este trăită realizarea, prin ea este cunoscută fericirea, prin ea existăm. Începutul îl reprezintă citta, conștiința individuală, cu toate limitările ei. Scopul însă este Brahman, Absolutul, Conștiința Pură (cit) și el ar trebui mereu actualizat, făcut prezent în meditație.
A te abandona în fața lui Īśvara înseamnă a deveni conștient de dimensiunea cosmică, universală a existenței. Este o existență conștientă care permează tot ce există și prin asta accesibilă mereu ”doar să ne gândim la ea”. ”Sloganul” yoghin, motto-ul pe baza căruia funcționează majoritatea tehnicilor spiritualității, este ”acolo unde se află mintea (citta, conștiința individuală), acolo merge și energia lăuntrică”. A îți plasa existența în Conștiința Absolută, a te abandona lui Īśvara, înseamnă astfel a participa la viața mai largă a universului, a ieși din cercul strâmt al individualității fiind mai aproape de non-dualitatea lui asamprajñāta samādhi. Astfel, această metodă a lui Patañjali nu are o formă religioasă, împietrită în ritual și dogmă, ci are un caracter viu, al existenței în corpul cel mare al Cosmosului.