Este o dilemă generală: cât din experienţa noastră este „autocreată” şi cât este realitate „obiectivă”. Dincolo de problema filozofică (dacă experienţa poate să constituie o reflectare pură a realităţii fără intervenţia celui care o experimentează) în yoga este necesar, cel puţin la început să poţi obiectiva ce apare atunci când practici o tehnică. Atunci când citeşti despre o tehnică, inevitabil, sunt descrise efectele. Mai mult sau mai puţin năucitoare ca promisiuni, acestea te fac să le doreşti şi prin aceasta generează o anumită aşteptare mai mult sau mai puţin nerăbdătoare a manifestării lor.
Se pot diferenţia mai multe probleme care apar în mintea celui care ştie ce ar trebui să obţină:
1.Nerăbdarea
Yoga nu este pentru cei grabiţi. În fapt este o schimbare de ritm, de atitudine în faţa vieţii. Nu poţi grăbi viaţa. Te poţi agita, te poţi framânta, îţi poţi pierde calmul ori încrederea, dar evenimentele se succed după un ritm numai de ele ştiut. Nerăbdarea are cel puţin un neajuns major: scoate mintea din yoga. Mintea este agitată să „vadă” efectele. Se amăgeşte şi dezamăgeşte de mai multe ori pe secundă şi de cele mai multe ori semnele fine ale zorilor unei posibile transformări sunt ratate pentru că mintea îşi doreşte o explozie glorioasă a „efectului”. Transformările sunt adesea incrementale, pas cu pas, mici şi aparent insignifiante de cele mai multe ori. Numai cei neatenţi au senzaţia că lucrurile se produc peste noapte. Nu mai ştiu cine spunea că „natura non facit saltum” (o latină aproximativă care într-o traducere la fel de aproximativă ar însemna că natura nu e săltăreaţă).
2.Imaginaţia
Ştiind ce urmează să apară ca urmare a unei tehnici, unii încep să îşi imagineze. Fie că simt ceva, fie că îşi creează interior o fantezie pe baza a ceea ce cred că simt, cert este că interior se creează iluzia unui „rezultat”. Uneori în această iluzie este investită atât de multă energie (mentală cel mai adesea) încât ea capătă valoare de realitate absolută pentru cel în cauză.
3.Sugestia
Sau poate efectul „placebo”. Convingerea fermă că într-un anume loc o sa simţi o anumită senzaţie poate fi suficient de puternică să facă să apară acea senzaţie. Unii spun că energia lăuntrică urmează mintea şi că acolo unde mintea se focalizează va tinde şi energia lăuntrică să se acumuleze. Atunci este de dorit să poţi păstra mintea atentă la tot corpul, fără accentuări, fără puncte de interes, doar atentă simultan la tot ce oferă corpul (subtil ori fizic).
Şi poate or mai fi şi altele.
De aceea problema este una de bun simţ lăuntric şi aparţine în întregime celui care practică. Nu întâmplător Sūtra-ele lui Patañjali încep cu „încetarea fluctuaţiilor minţii”. Organul nostru de percepţie este mintea şi prin el este filtrată lumea înconjurătoare şi experienţele pe care le trăim. Ochii nu sunt decât receptorii luminii, urechile sunt cei ai sunetului ş.a.m.d. Toate aceste senzaţii însă sunt „procesate” astfel încât să alcătuiască „lumea” şi tocmai acest fapt lasă loc unei intervenţii adesea subtile asupra imaginii noastre despre realitate. Fuctuaţiile minţii sunt filtre puse peste universul înconjurător care îl „încarcă” cu semnificaţii, emoţii, proiecţii, aşteptări, iluzii, etc.
O minte liniştită este de fapt o minte care doar reflectă realitatea, fără să o interpreteze. Este desigur importantă şi această interpretare însă este necesar ca ea să se separe cumva de procesul percepţiei astfel încât să ne permită să vedem realitatea fără „filtre” şi apoi să o valorizăm conştient. Altfel este foarte posibil să pierdem o parte a „spectrului” perceţiei care este lăsată afară de filtrele minţii. Pentru mulţi acea zicere a lui Patañjali referitoare la stoparea „vârtejurilor” mentale duce cu gândul la oprirea minţii, însă nu este real. Mintea este un instrument valoros pentru interfaţa cu lumea, iluzorie sau nu, însă este important să fie folosit corect ca sa ne ajute şi nu să ne încurce.
Revenind la practica yoga, sugerarea unei direcţii a concentrării ori a conştientizării tinde să ducă la fenomenele descrise şi să amplifice „vârtejurile” în loc să le liniştească. Pe de altă parte lipsa acelor indicaţii (mă refer la cele pertinente şi nu la cele hipebolizate şi năucitoare) poate să se constituie în jaloane ale faptului că tehnica este practicată corect şi suntem pe calea cea bună. Aşadar o sarcină dificilă (cel puţin în aparenţă) se află în faţa celui care îşi propune să facă o āsana pentru a simţi un centru de forţă. El ar trebui să simtă efectiv efectele acelei dinamizări chiar dacă nu şi-ar focaliza atenţia asupra zonei ori a emoţiei corespondente. Āsana-ele însă au caracteristica aceea lipsită de spectaculos. Ele nu îşi „revelează” secretele imeditat şi fără a cere din partea celui care aspiră să le cunoască o oarecare doză de „realism” spiritual în sensul acelei minţi liniştite care să fie conştientă de realitate fără să o supună sugestiei.
Există unii care argumentează că puterea sugestiei poate să amplifice efectele tehnicilor yoga. Şi aş putea fi de acord cu ei, atâta vreme cât mai întâi există un sâmbure de percepţie adevărată. Altfel, indiferent de postură sau de modalitate, mintea poate să „sugereze” o realitate paralelă. Însă aceasta nu mai este yoga, nu mai este ieşirea din māyā şi revenirea la realitate, ci dimpotrivă o autohalucinare păguboasă.
Yoga pentru mine 
Daca tot ai amintit de Patanjali si Yoga Sutra, cred ca trebuia pusa in lista ta si „cunoasterea eronata” – viparyaya.
Perceperea dinamizarii unor centri de forta este corelata la unele asane cu zona din corp in care exista tensiune.
E normal!
Acolo se indreapta natural atentia, mintea, deci si energia launtrica.
Dar nu e asta un truc?
O fi „cunoastere eronata”?
Faptul ca si altii au trait acelasi lucru si pot depune marturie, ca se poate gasi o logica in asta si ca si eu simt acea tensiune cand fac asana, poate garanta ca se petrece ceva dincolo de fizic?
Dar nu stiu daca se potriveste la subiectul asta referirea la vritti – la fluctuatiile mintii. E in natura mintii sa le aiba. Chiar si „cunoasterea corecta” dobandita prin perceptie directa intra in categoria citta vritti, este si ea o fluctuatie; si aceasta trebuie sa fie oprita prin yoga. What?!
Dilema subiectiv-obiectiv e una delicata; oricum mintea face ca tot ce percepem prin simturi sa fie trunchiat, incadrat in sabloane pe care sa le putem intelege, e numit, e povestit … obiectivarea este deci relativa, ea nu exista la modul absolut.
Faptul ca mintea schematizeaza nu e rau in sine.
Iar cum schematizeaza ea si ce intelegem noi din asta merita studiat pentru a-i intelege jocul … ochii vad o casa, mintea ne-a desenat un patrat cu un triunghi deasupra … Oare conteaza atat de mult pentru trairea interioara daca noi recunoastem casa in „desen”, ori daca eronat o vedem drept o sageata cu varful in sus, sau ne face sa ne imaginam brazi de craciun ori ne aminteste de un bun prieten chinez?
Pentru viata noastra in lume, da, conteaza ca schematizarea sa corespunda cat mai fidel realitatii.
Dar nu poti spune „obiectiveaza” … pentru ca pe langa imaginatie (+sugestie etc) mai e un alt proces posibil, mai putin controlabil, pe care mintea il foloseste – aceasta eroare de judecata.
Mai degraba e important sa ne antrenam in a ne desprinde de ce ne prezinta mintea, in a ne „detasa” – nu e asta si calea pe care o afirma si Patanjali?! Nu ca i-as da lui mare credit, avand in vedere ca-si incepe sutrele cu definitia celebra si apoi, dupa doua capitole, povesteste despre cate-n luna si in stele poate percepe/trai/face cel ce face samyama cu …
Corect, gresit, imaginat, visat sau amintit … nu conteaza! Agatarea mintii de ce percepe – chiar corect – o va invata sa re-cunoasca altadata asta in altceva, ce nu-i acelasi lucru, o va impiedica sa ne dea o imagine proaspata a realitatii. O sa vina iar cu patrate si triunghiuri … Asa ca asta ar fi mai degraba o directie de sugerat si mai putin cea rezultata (chiar si) din cunoasteri corecte – pramana.
Si asa vom fi capabili sa avem o rata de refresh” mare, sa reactualizam cat mai des imaginea de pe ecranul mintii, sa nu mai ramana in ea „ferestre” ale unor „programe” pe care (credeam noi ca) le-am inchis de mult timp.
Astfel am ajuns la obiectivul dorit – sa ne putem obiectiva!
ApreciazăApreciază