Samadhipada – sutra 4

Samādhipādaḥ
Capitolul despre extazul mistic yoghin

Sūtra 4

Altfel, conştiinţa individuală se identifică cu vṛtti-urile

वृत्ति सारूप्यमितरत्र

vṛtti-sārūpyam itaratra

vṛtti – mişcare circulară, rulare, rostogolire (a lacrimilor), manieră de a fi sau de a acţiona, mod de viaţă, conduită, activitate. În combinaţie cu citta (cittavṛtti) înseamnă fluctuaţie, mişcare a gândurilor. Stare sau dispoziţie a minţii. Un comentariu, o explicaţie sau o glosă asupra unui text.

sārūpyam – a lua forma a ceva, a avea forma, a se identifica

itaratra – altfel

Comentariul lui Vyasa

Ce se întâmplă altfel? Atunci când obiectele i se arată lui Puruṣa, el se identifică cu ele.

Puruṣa pare să nu fie schimbător atunci când se separă de modificările conştiinţei individuale; această experienţă apare în timpul iluminării. Mintea este asemănătoare unui magnet. Îi aduce beneficii şi îl ajută pe puruṣa doar prin simpla sa apropiere. Fiind un obiect al viziunii acestuia (a lui Puruṣa) ea devine proprietatea lui; el este stăpânul şi proprietarul ei. Prin urmare cauza cunoaşterii de către puruṣha a vṛtti-urilor conştiinţei individuale este legătura sa cu mintea (această legătură nu are început). Aşa cum spune o sutră din Pañchaśhikha:

”Există o singură percepţie; doar cunoaşterea reflexivă (khyāti) reprezintă percepţia.”

Comentarii

Cea de a patra sūtra se referă la viaţa obişnuită, în „iluzie”, cea în care Sinele, datorită unei cunoaşteri greşite se identifică cu imaginile iluzorii, limitate şi efemere ale manifestării sale în univers.

Termenul folosit de Vyasa cu privire la „cel care vede”, sau Sinele, este Puruṣa care în filozofia yoghină este spiritul divin, „adevărata noastră natură”. Cuvântul sanscrit se referă şi la bărbat ca parte masculină a dualităţii. Astfel, Puruṣa este conştiinţa martor a jocului energiei personificat de Natură, Prakṛti. Atunci când acesta pătrunde în manifestare, dacă părăseşte acea stare de centrare, acea prezenţă în Unitate, el se identifică cu fluctuaţiile conştiinţei individuale. De altfel dacă ne analizăm puţin existenţa constatăm că într-adevăr ceea ce considerăm că suntem este într-o continuă schimbare. La servici suntem funcţia pe care o îndeplinim acolo şi ne identificăm cu aceasta (inginer, profesor, strungar, student etc.). Ajunşi acasă identificarea se schimbă şi ne îndeplinim rolul din familie (soţ, copil, tată, frate etc.). Există o multitudine de „roluri” pe care ajungem să ni le asumăm în funcţie de context şi în care „uităm” cine suntem cu adevărat.

Mintea la rândul ei acoperă şi modifică tot ceea ce ne înconjoară în acord cu aceste identificări. Ochii noştri nu mai „văd” realitatea, ci o „interpretează” în contextul a ceea ce considerăm că suntem în acel moment. Această sūtra defineşte esenţa lumii iluzorii, a modului în care ea ajunge să se suprapună peste realitate ca urmare a părăsirii Inimii Spirituale, a Centrului existenţei noastre. Viaţa în această periferie este viaţa aşa cum o ştim, vălurită de ritmurile emoţiilor şi ale gândurilor, într-o continuă modificare şi transformare.

Mintea reflexivă, cea care oglindeşte realitatea înconjurătoare în conştiinţă, poate să fie un instrument pentru Puruṣa în interacţiunea cu lumea, atâta timp cât acesta nu se identifică cu ea. Mintea este interfaţa spiritului cu Universul manifestat. Acesta, chiar dacă este descris de către înţelepţii iluminaţi ca fiind o iluzie, devine real prin intermediul minţii care, folosindu-se de simţuri, interacţionează cu această Realitate iluzorie. În fapt iluzia vine tocmai de la neputinţa de a sesiza care este adevărata natură a lucrurilor, de a vedea dincolo de aparenţa formei, esenţa a tot ceea ce există.