Samadhipada – sutra 18


Când încetează dualitatea adusă de cunoaștere, care împarte lumea în subiect, cel care cunoaște și obiect, ceea ce este cunoscut, este atinsă o formă mai înaltă de extaz numită asamprajñāta samādhi.

Samādhipādaḥ
Capitolul despre extazul mistic yoghin

Sūtra 18

Virāma-pratyayābhyāsa-pūrvaḥ saṁskāra-śeṣo anyaḥ

virāma – încetare
pratyaya – percepție, gând, intenție, reprezentare mentală
abhyāsa – practică, acțiune, metoda
pūrvaḥ – mai devreme, precedat de, având ca lucru premergator
saṁskāra – impregnare, impresie latentă
śeṣaḥ – înmagazinare, rezidu
anyaḥ – altul, celălalt

Celălalt (asamprajñāta), fiind precedat de practica încetării cunoașterii, lasă în urmă doar un reziduu al impregnărilor subtile

Comentariul lui Vyāsa
Acum care sunt metodele pentru a ajunge la samādhi-ul lipsit de cunoaștere (asamprajñāta) și care este natura sa?
Când toate vṛtti-urile conștiinței individuale au fost dizolvate și doar samskāra-urile rămân ca un rezidu, acestă tip de nirodha (stopare) este samādhi-ul lipsit de cunoaștere.
Mijlocul de a-l atinge este, prin urmare, para vairāgya (detașarea cea mai înaltă). Practica care folosește un suport nu este eficientă în realizarea lui. Prin urmare conștiența față de nirodha (încetarea fluctuațiilor minții), fiind lipsită de un obiect, este folosită ca suport și este lipsită de substanță, lipsită de un scop.
Precedată de o astfel de practică, conștiința individuală care acum este fără un suport ajunge să experimenteze o stare de non-existență (abhāva). Acesta este samādhi-ul fără sămânță (nirbija) și lipsit de cunoaștere.

Comentariu
Yoga mai poate fi descrisă și ca o călătorie de la dualitate către nondualitate, pentru că ea este o cale a uniunii, o metodă de a face din doi unul, de a găsi un numitor comun în aparenta diversitate. Această găsire a unității, această căutare a substratului comun existenței, este un fir roșu care străbate întreaga istorie a cunoașterii în umanitate. De la științele mistice la științele fizice, antice ori moderne, omul a căutat mereu acel ”ceva” care să unifice și să dea sens universului. În lumea de ”nume și forme”, surprins și copleșit de vastitatea și diversitatea unei lumi fără limite aparente, a avut nevoie să găsească, măcar în idee, o ”substanță” a vieții, un principiu din care tot ce există este construit. Continuăm să spargem atomul în căutarea particulei ultime, continuăm să încercăm să cuprindem stelele și galaxiile într-o teoremă, căutăm mereu mai adânc în tainele vieții pentru a surprinde, cu coada ochiului dacă se poate, legătura dintre toți și toate.
Mistica yoghină este construită în jurul ideii de nondualitate. Fie că lumea este o iluzie, fie că lumea este un joc, ea ascunde în cele din urmă pe ”Acela”, misterios și cu neputință de a fi definit, tocmai pentru că el este ”de dincolo”, din acel loc în care mintea și conceptele ei nu au acces. Singura soluție pentru a ajunge la această cunoaștere este tocmai renunțarea la cunoaștere, pentru că ea face parte din aceeași lume a dualității din care face parte și mintea. Cunoașterea este mereu polară, obiect și subiect, ceea ce este de cunoscut și cunoscătorul. A-l cunoaște pe cunoscător, a te cunoaște pe tine însuți este astfel un paradox, pentru că în lipsa unei oglinzi, în lipsa a ceva care să-ți reflecte înapoi imaginea de sine, această cunoaștere este imposibil de făptuit. Ceea ce rămâne este atunci o știință parțială, în care vedem urmele existenței noastre, urmele acelui ceva care suntem. Și ne menținem în această incompletitudine atât timp cât nu vrem să renunțăm la modul în care l-am cunoscut pe ”celălalt”, definiția însăși a dualității, a lumii împărțite în eu și non-eu.
Atunci când încetează agitația gândurilor, când percepțiile nu mai fac valuri în mintea noastră, lumea, experiența lumii, rămâne doar ca o amintire, ca o urmă în nisip care să ateste că pe acolo a trecut cineva. A renunța la cunoaștere, a renunța la a mai folosi un suport pentru ca mintea să-și îndeplinească rolul, este suprema renunțare (para vairāgya) pentru că atunci rămânem în conștiința pură, pentru că atunci suntem doar conștiința pură, înainte ca ea să dea o formă și să fie ceva anume într-o lume duală. Pentru a folosi o metaforă a lui Ramakrishna, păpușa de sare s-a dizolvat în oceanul nediferențiat al Conștiinței. Forma ei aparentă s-a întors în nediferențierea originară, infinită și limitată în același timp.
Pentru ce este ”folositoare” experiența nondualității, vom vedea mai târziu, când vor fi expuse cauzele suferinței.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s