Samadhipada – sutra 17

Când agitația minții a încetat datorită practicii spirituale și a practicii detașării, apare trăirea lui samādhi, extazul yoghin, mai întâi în formele sale inferioare, ”cu formă”.

Samādhipādaḥ
Capitolul despre extazul mistic yoghin
Sūtra 17
vitarka-vicārānandāsmitā-rūpānugamāt samprajñātaḥ

vitarka – gândirea analitică, conjunctură, supoziție, opinie, imaginație, îndoială, incertitudine, o chestiune îndoielnică, gândire, deliberare, a lua în considerare, scop, intenție. Profesor sau instructor în cunoașterea divină, o clasă anume de yoghini, numele celor cinci păcate principale, calea deducțiilor și a supozițiilor.
vicāra – intuiție, reflecție, prudență, dispută, discuție, o conjunctură probabilă, îndoială, ezitare, deliberare, examinare, investigație
ānanda – beatitudine, bucurie
asmitā – sentimentul de eu sunt, simțul eului
rūpa – formă
anugamāt – a merge cu, a urma, a fi însoțit de,
samprajñātaḥ – cognitiv, însoțit de înțelepciune, a distinge, a discerne, a cunoaște perfect

Diferitele forme de Samprajñāta samādhi (al cunoașterii perfectei înțelepciuni), sunt însoțite de gândirea analitică (grosieră, vitarka), de intuiție (gândirea subtilă, vicāra), de extaz (ānanda) și de sentimentului eului (asmitā).

Comentariul lui Vyāsa
Acum, când vṛtti-urile conștiinței individuale au devenit controlate (niruddha) prin intermediul celor două mijloace (abhyāsa și vairāgya), în ce fel se va manifesta samprajñāta samādhi?
Expansiunea grosieră a conștiinței individuale către obiectul de meditat este numită gândire grosieră, vitarka sau presupunere. La fel, ea este subtilă în cazul gândirii subtile (vichāra sau viziunea). Starea care apare este beatitudinea (ānanda). Percepția unificată de sine este sentimentul lui Eu sunt (asmitā).
Astfel prima formă de samādhi, care apoi este urmată de celălalte patru, este vitarka.
A doua, atunci când gândirea grosieră a încetat, este acompaniată de gândirea subtilă (vicāra). A treia, când gândirea subtilă a încetat, este acompaniată de extaz (ānanda). A patra, când acel extaz a încetat, este doar Eu sunt (asmitā). Toate aceste forme de samādhi depind și sunt însoțite de un suport.

Comentariu
Samādhi este experiența la vârf în yoga lui Patañjali. Literal termenul sanscrit înseamnă ”a aduce împreună”, ”a pune laolaltă” și provine de la ”sam” care înseamnă împreună, ”a” care înseamnă către și ”dhā” care înseamnă a pune ori a ține. Astfel, semantic, samādhi și yoga sunt două cuvinte foarte asemănătoare, iar Vyāsa, în comentariul la prima sūtra afirmă ”yoga este samādhi” subliniind astfel similaritatea. Există însă și alte posibilități de a interpreta etimologia acestui cuvânt, ele trimițând la experiența propriu-zisă. Cea mai ușor de sesizat împarte samādhi în ”samā” care înseamnă egal, echilibrat și ”dhī” care se referă la intelect, la meditație, la viziunea înțelepților. Astfel samādhi înseamnă o viziune egală, o meditație în care intelectul este în echilibru, nemișcat.
Aprofundarea meditației (văzută ca practică spirituală, abhyāsa) însoțită de abandon (vairāgya) conduce către trăirea lui samādhi, care este însă o experiență a pătrunderii gradate în tărâmul non-dualității. De obicei samādhi este descris ca o experiență în care subiectul și obiectul se unesc, însă acesta este doar începutul. Într-o primă fază persistă o viziune ”grosieră” în care predomină forma concretă, imaginea mentală a obiectului meditației. În cazul meditației hridaya, în care „obiectul” meditației este Sinele, subiectul, cel care meditează, savitarka samādhi se exprimă ca o experiență a unui ”eu” definit de o anumită logică interioară, de o imagine construită din ceea ce ”știm” că ar fi eu. Chiar dacă această imagine este deasupra gândirii obișnuite și dincolo de imaginea comună despre ”eu” (corp, personalitate, minte, etc.) ea este încă marcată de percepția de sine, de felul în care încercăm să ne ”vedem” pe noi înșine. Este felul în care presupunem, în logica spirituală, că suntem. Din perspectiva kośa-urilor (acele ”învelișuri” ale lui ātman) această experiență este la nivelul lui manomaya, corpul iluzoriu al minții. De aici se pornește. Mintea a fost liniștită, fluctuațiile ei au încetat și ne experimentăm existența ca ”imagine” de sine.
Urmează apoi o intuiție a ceva mai profund, care scapă acestei imagini mentale. În luciditatea și claritatea lui vijñānamayakośa (corpul iluzoriu al cunoașterii pure) intuim existența unei conștiințe mai profunde, care transcende limitările a ceea ce consideram până atunci a fi eu. Deja de la faza anterioară suntem eliberați de constrângerile formei și energiei, însă la acest nivel libertatea este ”palpabilă” în puritatea și claritatea existenței experimentate atunci.
Stabilirea în această libertate a existenței va tinde atunci să se manifeste ca extaz în ānandamayakośa, corpul iluzoriu al fericirii. Este încă o experiență ”cu formă” pentru că aici suntem extaz, avem drept corp fericirea.
În acest acest corp de fericire există însă un centru, un ax în jurul căruia gravitează experiența și acesta este asmita, conștiința de sine, conștiința pură a propriei existențe. În acest context asmita samādhi este experiența conștiinței de sine, însă care este încă într-un mod foarte subtil limitată de o individualitate, de o separare față de universalitate. Această foarte subtilă limitare conferă încă o ”formă” existenței, o formă care dispare în momentul eliberării.