Samadhipada – sutra 24

Ce este Conștiința divină și cum este ea diferită de conștiința umană, chiar și cea a unei ființe eliberate? Sutra următoare încearcă să ne ajute să înțelegem cine este Īśvara.

Samādhipādaḥ
Capitolul despre extazul mistic yoghin

Sūtra 24
kleśa-karma-vipākāśayair aparāmṛṣṭaḥ puruṣa-viśeṣa īśvaraḥ

kleśa = cauzele suferinței, dificultate, suferință, afecțiune, pasiune
karma = acțiune, operă, faptă, execuție, operație, ceremonie, sacrificiu, ocupație, meserie, destin, funcție individuală, datorie a castei. Filozofic reprezintă acumularea de merite sau păcate pe parcursul existențelor trecute și a celei actuale, influența acțiunilor din trecut, răsplata ori pedeapsa ca urmare a acestora
vipāka = coacere, fructificare, maturizare, rezultat, consecință, recompensă, digestie, transformare.
āśayaiḥ = depozit, rezidu, loc de odihnă, retragere, azil, localizare, amplasare, recipient, receptacol, inimă, spirit, intenție. Filozofic este ansamblul faptelor bune și a celor rele care constituie karma, destin.
aparāmṛṣṭaḥ = neatins, neafectat
puruṣa = conștiința pură
viśeṣa = diferență, distincție, exemplar
īśvaraḥ = idealul divin al conștiinței pure. Literal înseamnă ”Stăpânul”, ”Cel care controlează tot ce ne înconjoară”, bogat, rege, maestru, Dumnezeu, Conștiința Pură, Absolutul.

Īśvara este o formă de conștiință pură, specială, neatinsă de cauzele suferinței (kleśa), de acțiune (karma), de fructele ei (vipāka) și de destinul născut din ele.

Comentariul lui Vyāsa
Cine este acest Īśvara, diferit de puruṣa și prakṛti? Cauzele suferinței sunt ignoranța (avidyā) și celelalte. Acțiunile pot fi bune sau rele. Consecințele lor sunt fructele pe care le culegem. Destinul, fiind modelat de cele trei este un instrument de manifestare a lor. Pentru că toate acestea au loc în minte, ele sunt atribuite lui puruṣa ca și cum el ar fi cel care se bucură de fructele lor, la fel cum înfrângerea sau victoria deși sunt obținute de războinici sunt totuși atribuite regelui. Cel care nu este atins de aceste experiențe care rezultă din acțiuni este Īśvara, un puruṣa deosebit.
Sunt multe ființe superioare care au atins eliberarea (kaivalya) după ce au rupt aceste trei lanțuri. Pentru Īśvara însă aceste lanțuri nu au existat niciodată și nici nu vor fi vreodată. Dacă pentru cel eliberat se cunoaște o condiție anterioară în care era înlănțuit, pentru Īśvara nu a existat așa ceva. Sau la fel cum pentru un prakṛtilaya (cel care nu mai are corp, care și-a dizolvat corpul în natură) este sigură viitoarea înlănțuire, pentru Īśvara nu va exista așa ceva. El este mereu liber, El este mereu Īśvara.
Această eternă supremație a lui Īśvara, născută din faptul că El are ca esență puritatea (sattva), are vreun scop sau nu? Scopul său este să manifeste scripturile (śāstra). Însă care este scopul scripturilor? Funcția lor este să reveleze suprema puritate (sattva). Există o relație eternă între śāstra (textele revelate, scripturile) și supremația absolută care există în esența lui Īśvara. De aceea el este mereu liber, mereu Stăpânul Suprem.
Mai mult decât atât El este fără egal și nu este nimeni mai presus de El. Nu există o zeitate deasupra lui. Divinitatea Lui este cea mai înaltă. Din acest motiv, atunci când este atinsă cea mai înaltă divinitate, aceasta este Īśvara. Nu există o altă divinitate care să îi fie egală. De ce? Pentru că dacă ar exista ceva ce două puteri egale ar disputa și una ar spune ”să fie într-un fel nou” iar cealaltă ar spune ”să fie în modul vechi”, atunci din succesul uneia s-ar deduce eșecul celeilalte prin neîmplinirea voinței sale irezistibile (prākāmya – puterea paranormală a împlinirii oricărei dorințe). Mai departe nu pot fi atinse simultan ambele obiecte ale dorinței de cele două puteri egale pentru că scopurile lor sunt diferite.
De aceea cel a cărui divinitate nu are egal și nu are pe nimeni mai presus de el, doar acela este Īśvara și el este o Ființă Conștientă specială (puruṣa-viśeṣa).

Comentarii
După ce în sūtra anterioară a fost postulat abandonul în fața conștiinței divine (īśvara-praṇidhana) ca modalitate de atingere a lui asamprajñāta samādhi, acum este definit Īśvara. De altfel aceste sūtra-e, referitoare la Īśvara au fost considerate de unii comentatori ca fiind definitorii pentru yoga lui Patañjali, aceasta fiind, din perspectiva lor, diferența între ea și Sāṁkhya. Unii chiar au numit Yoga Sūtra-ele lui Patañjali ca fiind ”sāṁkhya cu Īśvara” pentru că se bazează pe filozofia acesteia însă merge un pas mai departe în direcția spiritualității.
Nevoia de sens existențial care însoțește umanitatea încă din cele mai vechi timpuri implică adesea existența unei origini, a unui act creator, fie conștient așa cum o susțin sistemele spirituale, fie dictat de legi încă necunoscute așa cum susține știința. Misterul punerii în mișcare a existenței, a momentului creator care a dat naștere universului așa cum îl știm, este prezent însă în amândouă și în cazul spiritualității acest mister, chiar și în încercările de a-l defini precum este aceasta, rămâne dincolo de puterea de înțelegere și cuprindere a minții umane.
Cel mai adesea, încercarea de a descrie divinitatea se rezumă la a spune ce nu este, acel neti neti vedantic (nu aceasta, nu aceea), iar sūtra de față nu face o excepție. Cu toate că se afirmă că este o formă de ”conștiință specială”, aceasta este definită prin ceea ce îi lipsește pentru a fi asemănătoare oricărei ființe supuse evoluției. Ea nu este înlănțuită de cele cinci cauze ale suferinței (ignoranța, simțul limitat al eului, atracția, repulsia și teama de moarte), de acțiune și de consecințele acesteia și astfel nu are un ”destin” de împlinit pentru a trece prin succesiunea de nașteri și morți, evoluând și atingând în cele din urmă eliberarea.
Vyāsa subliniază la rândul lui această diferență între puruṣa și Īśvara cu câteva argumente filozofice întâlnite adesea în încercarea de a discerne ce este Divinul. Mai întâi este arătată diferența între cineva care a atins libertatea printr-un proces evolutiv (urmare a unei practici spirituale) și Īśvara care nu a cunoscut niciodată înlănțuirea. Este o temă recurentă în filozofia indiană și ea implică o nuanță anume inclusă în ideea salvării. Libertatea cunoscută de conștiința umană, cu toate că este asemănătoare libertății absolute a lui Īśvara, poartă în ea mereu urmele transformării, evoluției. Revenirea la condiția existențială divină este posibilă astfel și printr-o recunoaștere directă a ceea ne-a adus în manifestare și prin abandonul în fața conștiinței divine, abandon care implică în fapt renunțarea la limităriile care au definit conștiința noastră limitată. Regăsirea unității poartă astfel și semnele drumului care a dus până acolo iar viața capătă astfel o semnificație aparte, ea fiind călătoria care ne definește în cele din urmă locul în această conștiință cosmică.
Cel de-al doilea argument se referă la unicitatea acestui Īśvara și este o logică foarte simplă. Dacă ar fi doi și amândoi ar vrea să facă același lucru însă în moduri diferite, succesul unuia implică eșecul celuilalt și faptul că acela este cumva ”inferior”, ”subordonat” primului. Importanța acestui argument, a unicității lui Dumnezeu, constă în faptul că esența conștiinței este aceeași pentru orice formă ar lua manifestarea în univers. Nu pot fi două ”esențe” pentru că atunci ele ar trebui să aibă un numitor comun care ar reprezenta ”esența esențelor”. Este o legitate universal valabilă, legitate care a împins cunoașterea umană până în cele mai adânci cotloane ale materiei. Ea reprezintă căutarea unității în diversitate, căutarea acelui ”ceva” care leagă toate lucrurile și care prin simplitatea lui dă naștere complexității cosmosului. Este atomul grecilor, acea unitate indivizibilă, care nu mai poate fi separată în părți componente și la care pot fi reduse toate lucrurile din univers. Iar acesta este încă și acum țelul științei și filozofiei umane: descoperirea unității.