Samadhipada – sutra 25

Așa cum dintr-o ghindă crește un stejar uimitor de mare, în Iśvara se află toată cunoașterea în sămânță. Și numai El poate să fie omniscient pentru că numai El se poate cunoaște cu adevărat pe Sine însuși. Universul este conținut de El și pentru ca altcineva să Îl poată cunoaște ar trebui să poată să iasă în afara Lui și în afara universului. De aceea omnisciența lui nu poate fi ”întrecută”.

Samādhipādaḥ
Capitolul despre extazul mistic yoghin

Sūtra 25
tatra niratiśayaṃ sarvajñatva-bījam

tatra = acolo, în Acela
nir-atiśayaṁ = ultim, neîntrecut, incomparabil.
sarvajñatva = omnisciență (sarva – tot, întreg; jñatva – cunoaștere).
bījam = sămânță, germene, sursă.

În El sămânța omniscienței este infinită

Comentariul lui Vyāsa
Percepția suprasenzorială a ceea ce este foarte mare sau foarte mic, colectivă sau individuală, a trecutului, viitorului și prezentului este sămânța omniscienței. Cel în care această sămânță se crește și devine de neîntrecut este Cel omniscient. Este posibil pentru această sămânță a omniscienței să aibă diferite grade de excelență, ca în cazul oricărei scale ascendente. El în care limita gândirii este atinsă este Cel Omniscient și El este un tip special de Puruṣa. Mai departe, inferența este de ajutor doar pentru a demonstra idei generale dar nu este capabilă să stabilească natura specifică a unui lucru. Cunoașterea particulară a numelui Său, etc. trebuie cercetate în Vede. El nu are un interes personal și totuși simte nevoia să-și ofere grația creaturilor: ”Voi elibera puruṣa-șii din lume prin învățătură și virtute de-a lungul creațiilor (kalpas), disoluțiilor periodice (pralaya) și a sfârșitului universului (maha-pralaya).” Așa este scris, Primul Cunoscător, Cel Atotputernic, Marele Înțelept și-a asumat o minte creată din compasiune și a oferit învățătura āsura-șilor plini de întrebări.

Comentarii
Continuând să-L descrie pe Acela, este adusă în discuție o altă calitate pe care o poate avea doar El: omnisciența. Chiar dacă Divinul este transcendent, dincolo de manifestare, în El există ca o sămânță toată cunoașterea. Metafora seminței este foarte puternică pentru că ea arată că din ceva deosebit de mic și aparent insignifiant se poate naște un copac imens. Orice lucru sau fenomen care există în univers, oricât de complex ar fi el, își are originea într-o sămânță cauzală care îi dă naștere… Astfel, în transcendența divină, acel plan cauzal din care totul vine la viață, se află și sămânța omniscienței, o omnisciență care însă nu poate fi depășită. Faptul că nu există cineva care să posede o cunoașterea mai amplă decât Iśvara este important de subliniat și face parte din setul de argumente cu privire la supremația conștiinței divine. Sinele este centrul cunoașterii și el este cunoscătorul. Dacă mintea de exemplu ar fi la rândul ei capabilă să cunoască Sinele ar însemna că există 2 cunoscători, că există 2 ”eu” care se pot privi unul pe celălalt. Însă experiența arată că există un singur cunoscător, un singur centru și acesta este cel care individual are toată cunoașterea. La fel, nu poate exista decât o singură Conștiință divină omniscientă, restul universului având doar o cunoaștere parțială din care mereu va lipsi ”Cel care vede”. Experiența percepției arată că poate fi cunoscut ceva doar atât timp cât există un ”organ de cunoaștere” care face parte din aceeași realitate cu obiectul de cunoscut. Când însă este vorba de o realitate de ordin superior, în lipsa unui organ de cunoaștere adecvat nu putem afla despre aceasta decât prin urmele pe care le lasă în domeniile la care noi avem acces. Așa cum foarte frumos se spune în sufism, nu îl poți vedea pe Dumnezeu dar îi poți vedea urmele pașilor.