Hatha Yoga Pradipika – rezumat

Introducere

A fost scrisă de Svatmarama, discipol al lui Gorakshanatha aproximativ în secolul 15 (între mijlocul secolului 14 și mijlocul secolului 15) și este considerată a fi una dintre cele mai importante scrieri de hatha yoga. Nu se cunoaște nimic despre autor, numele său fiind un indiciu aproximativ al realizării sale spirituale (înseamnă, cu aproximație, cel care își găsește fericirea în ātman).

Cuvântul pradipika înseamnă ”care luminează înainte” și se referă la o lampă sau lanternă. Prin extensie aici semnifică a lumina un subiect printr-o explicație sau un comentariu. Prin urmare numele cărții s-ar putea traduce prin ”o explicație cu privire la hatha yoga”.

Conține idei din Yoga Sutra, din Upanishade și din Bhagavad Gita, însă le particularizează prin prezentarea unor tehnici. De asemenea cuprinde tehnici care nu se adresează doar corpului ci și cunoașterii lui Atman.

Textul are patru capitole.

Capitolul 1

Primul, numit āsana, vorbește despre cadrul practicii, hrană, reguli de comportament și posturi.

Începe printr-un omagiu adus lui Shiva, cel care este a dăruit umanității yoga și arată că hatha yoga este asemeni unei scări care îl conduce pe aspirant către culmile raja yogăi.

Se aduce un omagiu și liniei de maeștri care l-au inspirat pe Svatmaram în a scrie acest tratat și se arată că este nevoie de discreție pentru a atinge succesul. Învățătura spirituală era destinată celor aleși și de aceea trebuia păstrată secretă.

Urmează apoi o descriere a condițiilor necesare pentru practică: o căsuță retrasă, într-o țară guvernată corect, în care este apreciată virtutea, prosperă și pacifistă. Căsuța să aibă o ușă mică, să fie fără ferestre, găuri de șoarece. Să nu fie nici prea înaltă nici prea joasă, să fie tencuită bine cu balegă de vacă, curată și fără insecte. Curtea să fie înconjurată de un gard, înfrumusețată de un copac și să aibă o platformă ridicată de la sol.

Există șase obstacole în calea yogăi: a mânca prea mult, a te obosi prea tare, a vorbi prea mult, a realiza austerități inutile, a socializa și a fi agitat.

Sunt șase atitudini care îl ajută pe yoghin să dobândească succesul: entuziasmul, deschiderea, curajul, cunoașterea adevărului, hotărârea și solitudinea.

Posturile vor fi descrise mai întâi pentru că ele reprezintă primul pas în hatha yoga. Ele oferă stabilitate, sănătate și o senzație plăcută în corp.

Posturile descrise sunt: svastikasana, gomukhasana, virasana, kurmasana, kukkutasana, uttanakurmasana, dhanurasana, matsyendrasana, paschimatanasana, mayurasana, shavasana. De asemenea dintre cele 84 de posturi pe care în mod tradițional se consideră că le-a oferit Shiva, 4 sunt considerate a fi cele mai importante: siddhasana, padmasana, simhasana și bhadrasana. Siddhasana mai este numită în text vajrasana, muktasana sau guptasana și este considerată a fi cea mai bună postură. Se consideră că prin meditația asupra sinelui, dietă moderată și practica lui siddhasana yoghinul atinge realizarea în 12 ani.

Este oferită și o gradare a practicii: se începe cu posturi, se continuă cu tehnici de respirație (numite în text kumbhaka), apoi mudra, metode de concentrare și ascultarea lui nada, sunetul interior.

Yoghinul abstinent, care mănâncă moderat, care a renunțat la plăcerile lumii și care este focalizat pe practica yogăi va deveni un expert după numai un an, se afirmă în acest prim capitol.

Se recomandă ca stomacul să fie umplut doar pe trei sferturi, să se evite alimentele care agită (amare, acre, iuți, sărate, fierbinți, necoapte, alcool, carne, lapte acru, iaurt și alte lactate fermentate, usturoi, ceapă etc.). De asemenea să se evite mâncarea care este reîncălzită, uscată, prea sărată, prea acră sau care conține prea multe legume învechite.

La început este bine să nu se stea prea mult la foc, în compania femeilor (a persoanelor de sex opus), să nu se călătorească, să nu se facă baie prea devreme dimineață, să se postească, etc. sau cu alte cuvinte să se evite acțiunile care ar putea să facă rău corpului.

Se recomandă mâncarea care este plăcută, hrănitoare, moderat de dulce, suculentă, care conține lactate și care întărește corpul.

Capitolul se încheie prin câteva idei care să-l motiveze pe yoghin să practice:

”Cum ai putea să-ți atingi scopul dacă nu practici? Doar citind cărți despre yoga, nu vei reuși. Succesul nu poate fi atins doar pentru că te îmbraci într-un anume fel sau pentru că spui povești. Doar practica este calea către realizare. Acesta este adevărul, fără îndoială.”

Capitolul 2

Al doilea capitol este despre pranayama însă conține și descrieri ale tehnicilor de purificare care pregătesc corpul pentru practicile legate de respirație (dhauti, basti, neti, trataka, nauli și kapalabhati).

”Când respirația este neregulată, mintea devine agitată. Controlând respirația, yoghinul dobândește stabilitatea minții.”

Prima metodă de respirație descrisă este o formă de nadi shodhana, de purificare a nadi-urilor care este văzută ca o etapă necesară în ascensiunea energiei pe sushumna, canalul median central. Este recomandat să se facă de 80 de ori de patru ori pe zi: dimineața, la prânz, seara, la miezul nopții. Sunt date diferite indicații cu privire la felul în care să se inspire și să se expire, la semnele că practica avansează (transpirația, ușoare tremurături), la pericolele practicii, la efectele benefice ale controlului respirației.

Sunt descrise cele șase ”karman”, acțiuni de purificare care sunt dhauti (tehnica de purificare care implică înghițirea unei fâșii de țesătură), vasti sau basti (tehnica în care este trasă apă prin anus pentru curățarea intestinului gros, o formă naturală de clismă), neti (trecerea unui șnur din nas în gură), trataka (concentrarea asupra a ceva mic până apar lacrimile), nauli (rotirea mușchilor drepți abdominali) și kapalabhati (o formă de respirație abdominală rapidă).

Este descrisă și gajakarani (numită de yoghini și vamana dhauti) o formă de purificare a stomacului prin înghițirea de apă, agitarea ei în stomac și apoi vomitarea ei.

Sunt descrise apoi diferitele forme de kumbhaka. Cuvântul desemnează în general retenția suflului dar aici se referă și la tehnicile de pranayama în general (care desigur implică și retenții ale suflului). În text sunt menționate 8 astfel de tehnici: suryabhedana, ujjayi, sitkari, shitali, bhastrika, bhramari, murccha și plavini. Sunt de asemenea menționate cele trei bandha principale, jalandhara (care trebuie practicată la sfârșitul inspirației), uddiyana (practicată la sfârșitul lui kumbhaka și începutul expirației) și mula bandha care vor fi descrise apoi în capitolul 3. Se spune că prana (energia vieții) va intra în brahma nadi atunci când sunt realizate cele 3 contracții.

Este descrisă și kevalakumbhaka, o retenție care conduce la culmile raja yogăi și la trezirea lui kundalini.

Capitolul 3

Capitolul al treilea este despre mudra însă sunt prezentate și bandha-urile (cele trei principale, uddiyana, jalandhara, mula) și de asemenea conține descrieri ale lui kundalini.

Cele zece practici numite mudra în acest capitol sunt: mahamudra, mahabandha, mahavedha, khechari, uddiyana, mulabandha, jalandharabandha, viparitakarani, vajroli (unde se vorbește și despre sahajoli și amaroli) și shaktichalana.

Din când în când este inserat câte un îndemn: ”Yoga este dobândită de cel curajos și înțelept care este lipsit de lene și nu poate fi realizată de leneș.”

Capitolul se încheie cu descrierea necesității de a ridica kundalini pe sushumna și diferitele efecte ale acestei înălțări.

Capitolul 4

A patra parte este dedicată lui Samadhi: ”Voi descrie acum o metodă de atingere a lui Samadhi care distruge moartea, este calea către obținerea fericirii și conferă Brahmananda (beatitudinea lui Brahman).”

”La fel precum sarea se dizolvă în apă și devine una cu ea, la fel mintea se dizolvă în atman și acesta este Samadhi.”

Se insistă asupra legăturii dintre minte și respirație și asupra faptului că a controla pe una înseamnă a o controla și pe cealaltă. De asemenea este definită laya ca fiind disoluția gândurilor și acțiunilor.

Aici este descrisă Shambhavi mudra: ”Atenția către brahman în interior în timp ce privirea este orientată către obiectele exterioare, fără a clipi”

”Când yoghinul rămâne în interior atent la Brahman, păstrând mintea și prana absorbite, cu privirea stabilă, ca și cum ar vedea totul când în realitate nu vede nimic în afară, dedesubt sau deasupra, aceasta este Shambhavi Mudra.”

Se vorbește și despre khecharimudra, o practică superioară care conduce la samadhi. Sunt oferite de asemenea diferite forme de meditație care pot să conducă la dizolvarea minții, laya.

Practica lui nada (ascultarea sunetului interior) ca metodă de cunoaștere a lui atman și ca fiind cea mai bună metodă de a ajunge la laya:

”La fel ca o albină care soarbe nectarul cel dulce este nepăsătoare față de mirosul florii, la fel și mintea absorbită în nada, nu își mai dorește obiectele plăcerii.”

De altfel acestei practici a ascultării sunetului subtil al lui nada, care este văzută ca fiind cea mai bună tehnică de control al minții, de disoluție a gândirii duale și atingere a lui samadhi, îi este dedicată o mare parte a ultimului capitol.

Cartea se încheie cu o descriere a efectelor extraordinare pe care samadhi le are asupra yoghinului, o hiperbolă menită să amplifice aspirația către realizare.