Acest aforism ne vorbește despre cele 4 calități divine, brahmavīhāra, care ne ajută să aducem yoga în viața de zi cu zi. Atitudinea prietenoasă, compasiunea, bucuria empatică și egalitatea minții sunt calități care conduc atât la o minte liniștită, clară și luminoasă cât și la o existență eliberată de egoism, în care binele comunității este totuna cu binele personal.

Samādhipādaḥ

Capitolul despre extazul mistic yoghin

Sūtra 33

maitrī-karuṇā-muditopekṣāṇāṃ sukha-duḥkha-puṇyāpuṇya-viṣayāṇāṃ bhāvanātaś citta-prasādanaṃ

maitrī = prietenie, iubire, bunăvoință față de ceva, fraternitate (una dintre calitățile morale, brahmavihāra).

karuṇā = compasiune, milă (una dintre calitățile morale, brahmavihāra)

mudita = încântare, bucurie, fericire, veselie (una dintre calitățile morale, brahmavihāra)

upekṣā = indiferență, egalitate, serenitate, seninătate, calm (una dintre calitățile morale, brahmavihāra)

sukha = fericire, plăcere, confort, relaxare. Mai poate fi și efortul de a dobândi merite (morale, spirituale), pioșenie

duḥkha = suferință, durere, tristețe, dificultate, boală

puṇya = virtute, merit, de bun augur, favorabil, bun, frumos, merituos, drept, pur, sfânt, act caritabil, pios

apuṇya = viciu, lipsa virtuții, negarea lui puṇya

viṣayāṇāṃ = obiectul (experienței), referitor la, în ceea ce privește (provine de la viṣaya care înseamnă domeniu, teritoriu, spațiu, câmp de percepție, sferă de influență, care este accesibil simțurilor. Filozofic este obiectul tangibil, opus reprezentării sale figurate, obiectul ca opus al subiectului)

bhāvanātaḥ = a radia, a proiecta, a cultiva, a imprima în sine însuși, care produce, care face să apară, care crează. Semnifică și imaginația creatoare, conceptualizarea, creația mentală.

citta = mintea, conștiința individuală (limitarea lui cit, conștiința universală)

prasādanam = calmare, liniștire, clarificare, purificare, a face să fie clar, a face să fie plăcut, a face să fie liniștit

Cultivând prietenia față de fericire (cei fericiți), compasiunea față de suferință (cei care suferă), bucuria față de virtute (cei virtuoși) și indiferența (egalitatea, neutralitatea) față de viciu (de cei vicioși), mintea (conștiința individuală) devine pură.

Comentariul lui Vyāsa

Cum poate fi atinsă puritatea minții care este cerută de acest sistem? Dintre acestea (cele patru brahmavihāra, calități morale) va trebui cultivată prietenia față de toate ființele care au atins fericirea, compasiunea față de cei care suferă, bucuria față de cei care au un caracter virtuos, indiferența față de cei răi (păcătoși). Realizând acestea (cultivându-le) în el se va manifesta calitatea albă a karma-ei (karma pozitivă) și atunci mintea devine liniștită. Când mintea este liniștită, devine focalizată și atinge starea stabilă.

Comentariu

Cele patru calități divine (literal brahmavīhāra înseamnă ”locuri în care se află Brahman, divinul”) sunt mult mai mult explicate și cultivate în budism, cu toate că ele fac parte din spiritualitatea yoghină în ansamblul ei. Ele reprezintă forme de meditație în acțiune conducând atât la o minte liniștită cât și la o viață împăcată în lume. Patanjali recomandă ca fiecare dintre ele să fie folosită într-un context anume pentru a combate impuritățile invidiei, răutății, geloziei și intoleranței care sunt specifice tendințelor tamasice și rajasice (inerție și acțiune) pentru a atinge astfel calitatea sattva-ică a minții (luminozitate și echilibru). Din acest punct de vedere practica celor 4 brahmavihara este văzută ca o modalitate de purificare a minții care astfel va fi pregătită de meditație. 

Prima dintre ele este maitri, care în budism este adesea tradusă ca bunătate-iubitoare sau atitudine prietenoasă, și Patanjali recomandă ca ea să fie îndreptată spre cei care sunt fericiți. Vācaspati Miśra (în comentariul său la Yoga Sutra) arată că astfel este eliminată invidia iar Hariharānanda ne spune că ar fi bine să fim atenți mai ales în cazurile în care nu avem o relație bună cu cei care sunt fericiți, pentru că mai ales aceia sunt cei care, în general, ne stârnesc invidia. În budism, maitrī este o atitudine generală, îndreptată către toate ființele vii, însă practica acesteia pornește de la cei apropiați și se extinde gradat chiar și către cei care ne sunt potrivnici. Comentariile pomenite anterior ridică câteva întrebări importante cu privire la felul în care reacționăm la o astfel de situație. Ne bucurăm de fericirea prietenilor? Ne putem bucura de fericirea dușmanilor? Simțim ceva atunci când persoane față de care nu avem nici un sentiment sunt fericite? După cum se observă în textul lui Patanjali, el nu ne îndeamnă să simțim această bunătate-iubitoare doar pentru persoanele fericite pe care le iubim, care ne plac, ori care ne sunt apropiate, ci față de toți cei fericiți. Să ne bucurăm de fericirea lor și să le fim aproape cu sufletul. Acesta este motivul pentru care o astfel de atitudine poate distruge invidia. Dacă fericirea este cea care se propagă, dacă adăugăm binele nostru la binele celorlalți, lumea devine în ansamblul ei mai bună.

A doua calitate divină este compasiunea, karuṇā pe care Patanjali ne îndeamnă să o îndreptăm către cei care suferă. În budism, este o urmare firească a bunăvoinței, a bunătății iubitoare, pentru că atunci când suntem capabili să ne bucurăm de bucuria altcuiva suntem capabili să îi simțim și suferința. Odată ce te deschizi față de suferința celor din jur, fără îndoială vei vrea să o elimini și de aici compasiunea prin care ești capabil pe de-o parte să realizezi că celălalt suferă și pe de alta să vrei să faci ce îți stă în putere pentru a-l ajuta. Vācaspati Miśra vede în aceasta o posibilitate de a elimina dorința de a face rău, de a produce suferință. Cultivarea compasiuni înseamnă în același timp eliminarea tendinței spre răutate, spre violență (fie că este fizică sau doar verbală ori mentală) și este o atitudine activă în direcția bunătății și iubirii pentru a opri suferința, nu doar o milă prin care să ne simțim bine că nu suntem noi cel aflat în durere. La fel ca și în cazul lui maitrī, compasiunea nu este simțită doar pentru cei care ne sunt apropiați, pe care îi iubim ori pe care îi ”avem la suflet” ci față de toate ființele vii, inclusiv față de dușmani și față de cei pentru care nu simțim nimic.

A treia brahmavihara, muditā, bucuria empatică, în cazul lui Patanjali este îndreptată către cei plini de virtute, care duc o viață pură, care sunt buni și urmăresc atingerea idealului. Este bucuria pentru faptul că ceilalți progresează, că se transformă în bine și astfel combate gelozia spirituală. Adesea datorită spiritului occidental foarte competitiv, apare sentimentul că valoarea noastră este dată de plasarea pe o scară a ierarhiilor pe care cu cât ești mai sus cu atât ești mai special. Dacă cineva pare a fi mai sus pe acea scară de valori (pe care adesea o definim arbitrar) înseamnă că este mai bun decât tine. În comunitățile spirituale acest gen de competitivitate a ierarhiei, preluată din lumea obișnuită, conduce adesea la gelozie care va tinde să se manifeste prin dorința de a găsi defecte în cel care pare mai bun astfel încât măcar pe o altă scară de valori să fim egali sau să le fim superiori. Evident că acest lucru conduce la agitația minții și la o stare neplăcută pentru că ajungem mereu să ne gândim la ce nu este bine în noi și în ceilalți în loc să ne focalizăm pe calitățile spirituale. Muditā ne spune că este bine să ne bucurăm de virtuțile celorlalți pentru că astfel le vom ajuta să crească în noi. Comunitatea înseamnă în primul rând faptul că participăm împreună la binele colectiv. Progresul celuilalt este progresul comunității și astfel inclusiv progresul meu. Este o temă recurentă în Yoga Sutra. A te focaliza pe bine, pe pozitiv, pe ceea ce înalță pentru a diminua astfel influența aspectelor mai puțin pozitive ale personalității. Scopul dezvoltării acestor bramavihara nu este însă doar a avea o ”persona” mai șlefuită, mai bună. Scopul este liniștea minții care ne permite astfel să trecem dincolo de ea. Brahmavihara-ele sunt calități ale liniștii interioare, ale unei minți pure și luminoase.

Ultima dintre aceste calități divine subliniază necesitatea liniștii, egalității interioare. Ea ne spune că este bine să fim indiferenți față de cei lipsiți de virtute. Nu este o indiferență față de rău, cum ar putea să pară, ci o egalitate în spirit în fața răului. A fi netulburat, a fi neafectat de cei care se poartă urât ori cu răutate implică faptul că răutatea lor nu găsește în noi un teren prielnic să se înmulțească. Atitudinea creștină a ”întoarcerii celuilalt obraz” este ilustrativă pentru această situație. În loc să dăm putere răului fiind la rândul nostru răi (legea ”talionului”) cel mai bun curs al acțiunii recomandat de Patanjali este non-reacțiunea, egalitatea interioară. Este posibil să te opui răului fără a deveni la rândul tău rău în măsura în care îți poți păstra acest echilibru interior și astfel să acționezi dintr-un loc interior al liniștii și lucidității. Comentatorii Yoga Sutra-lor văd în această brahmavīhāra (upekṣā – egalitatea) o modalitate de a vindeca impuritatea intoleranței.

Aplicarea acestor atitudini în viața de zi este o practică yoga transformatoare pentru că ne ajută să ajungem la acea calitate luminoasă a minții folosind un timp pe care poate până acum nu îl consideram util din punct de vedere spiritual. Dacă în mod obișnuit exersăm atitudinile care conduc la agitația minții în toate momentele vieții noastre și pe cele care conduc la liniște doar în timpul pe care îl acordăm practicii spirituale (multă lume găsind timp doar câteva ore pe săptămână) vedem că este destul de dificil să producem o transformare semnificativă în calitatea minții. Atunci însă când viața însăși este o practică spirituală, o practică a liniștii minții, șansele de transformare cresc semnificativ. În egală măsură practica acestor brahmavihara este o practică a eliberării de egoism, a deschiderii față de o viziune mai largă, cosmică, a existenței care ne deschide astfel inima și ne apropie de acea Uniteate de care vorbesc toate tradițiile spirituale. Este trezită în acest fel Inima Spirtuală, cea prin a cărei viziune toate aceste brahmavīhāra sunt realizate spontan, ca un mod de a fi și nu ca o practică spirituală.