Legenda lui Garuda

Povestea noastră este despre Garuda cel după care a fost numită garudasana, postura vulturului, ce dezvoltă echilibrul și puterea de concentrare. În mitologia indiană Garuda este regele păsărilor, reprezentat ca vultur sau șoim și este cel care îl poartă pe Vishnu.

În unele texte este descris ca având culoarea smaraldului, cu ciocul ca de șoim, ochi rotunzi, aripi de aur și patru brațe (zeii indieni au în general 4 brațe ca să arate că pot face mai multe lucruri decât oamenii). Uneori este reprezentat antropomorf, cu trăsături acviline. Două dintre mâini sunt în general unite în dreptul pieptului într-un gest de adorație iar celelalte două țin o umbrelă (simbol al protecției) și un vas cu amrita, nectarul nemuririi. În unele reprezentări, Vishnu este pe umerii săi și de aceea este folosit adesea ca un simbol al credinței vaishnavite.

În Mahabharata este considerat fratele mai mic al lui Aruna, cel care conduce carul zeului-soare Surya. Mama lor este Vinata (mama păsărilor) care a fost păcăliră de sora ei, Kadru (mama șerpilor), să devină servitoarea acesteia.

Povestea spune că cele două surori erau soțiile înțeleptului Kashyapa.

Într-o zi, privind spre soare (Surya) și spre calul mitic cu 7 capete (Uchaishravas) care îi ducea carul pe cer, au ajuns să facă un pariu cu privire la culoarea pe care o avea coada acestuia. Vinata spunea că este albă, Kadru spunea că este neagră. Cea care pierdea pariul urma să fie servitoarea celeilalte.

Kadru însă și-a trimis noaptea fii (șerpii, naga-șii) să se agațe de coada calului ceresc și astfel a doua zi pe cerul dimineții, aceasta părea neagră făcând astfel ca Vinata să piardă rămășagul și să o servească pe Kadru și pe fii acesteia.

La ceva timp, s-a născut și Garuda care trebuia să asculte de dorințele naga-șilor și ale mamei acestora, Kadru.

El a aflat de sclavia mamei sale, datorate acelui pariu trucat și și-a propus să obțină libertatea pentru el și mama lui.

A mers la șerpi și i-a întrebat cum își poate elibera mama. Aceștia i-au cerut nectarul nemuririi, amrita. Amrita era în regatul zeilor condus de Indra și păzit foarte bine.

De aici Garuda pornește într-o epopee, trecând prin mai multe încercări care să-i dovedească eroismul și dedicația. Ajuns pe tărâmul zeilor se luptă cu aceștia și reușește să îi învingă pe toți și să depășească și ultimele obstacole care îl separau de amrita (o roată foarte mare cu spițe tăioase pe care o depășește făcându-se foarte mic, pe doi șerpi-monștri pe care îi orbește bătând cu forță din aripi pentru a le arunca praf în ochi și o coloană de foc o stinge ducând apă în cioc).

Odată obținut nectarul, Garuda se întoarce să îl ofere naga-șilor fără să guste nimic el însuși, lucru care l-a impresionat pe Vishnu (pe lângă faptul că i-a învins pe toți zeii). Se apune că acesta i-a oferit nemurirea chiar dacă nu a băut nectarul însă i-a cerut să nu îi lase pe naga-și (pe șerpi) să devină nemuritori. De aceea după ce le-a adus vasul cu nectar, înainte ca aceștia să bea, a obținut de la ei libertatea mamei sale. Apoi i-a trimis să se purifice și când aceștia erau plecați au venit zeii în frunte cu Indra să recupereze amrita. O variantă a poveștii spune că Garuda s-ar fi înțeles cu zeii iar într-o alta că s-ar fi luptat cu ei, cert este că aceștia au recuperat prețiosul nectar.

Mitul ne spune mai departe de ce șerpii au limbile bifurcate. O variantă spune că vasul ar fi fost așezat pe iarbă kusa și astfel șerpii s-au gândit că poate câteva picături au căzut pe iarbă și lingând-o limbile lor s-au tăiat și bifurcat. În altă variantă, pentru că Indra a plecat cu vasul de amrita în mare grabă, câteva picături ar fi căzut pe pământ dar șerpii nu erau suficient de puri pentru a o consuma așa că le-a ars limba.

Astfel există o rivalitate ancestrală între păsări și șerpi cu toate că strămoșii lor sunt înrudiți (atât reptilele cât și păsările se nasc din ouă, de aici ideea că cele două soții ale lui Kashyapa sunt surori, mama păsărilor Vinata și mama șerpilor Kadru).

Vishnu i-a oferit nemurirea în dar și l-a primit pe Garuda drept ”vehicul” făcându-l totodată și rege peste păsări.