Samādhipādaḥ Capitolul despre extazul mistic yoghin Sūtra 8 Percepția greșită este o cunoaștere falsă care nu se bazează pe forma reală a obiectului viparyayo mithyā-jñānam a-tad-rūpa-pratiṣṭham viparyayaḥ - modalitățile eronate de cunoaștere, percepția greșită mithyā-jñānam - cunoașterea falsă atad - nu aceasta rupa - forma pratiṣṭham - a se baza pe Comentariul lui Vyāsa De… Citește în continuare Samadhipada – sutra 8
Autor: Teodor Sebastian
Nostalgia prezenței
Sunt la țară de ieri, în locurile copilăriei, în bucuria simplă a plăcintelor și a focului în vatră, cu Lala dormind la picioarele patului. Am fost la cules de struguri ieri seară, pe o vreme minunată, într-un apus luminos peste dealuri. Printre butucii de vie, mâncând și culegând boabele îndulcite de secetă m-am reîntâlnit cu… Citește în continuare Nostalgia prezenței
Spiritual, dar nu religios
Există o întrebare care gravitează în jurul meu ori de câte ori mă aflu în sală, în faţa oamenilor veniţi să afle despre yoga. O întrebare nu foarte clară, negândită în întregime şi cu atât mai puţin rostită. Dacă ar fi să o concretizez în cuvinte, ea ar fi: ”Care e religia ta?” Sună destul… Citește în continuare Spiritual, dar nu religios
Un minut sau o suta de ani
A început un nou an şi timpul, cel puţin pentru mine, în tabăra de meditaţie, subiectiv, a avut o curgere aparte. Mai mulţi prieteni mi-au spus că pentru ei timpul pare că s-a accelerat, zilele par să se fi scurtat, anii să treacă mai repede... Şi totuşi, pentru mine, a fost o săptămână lungă, un… Citește în continuare Un minut sau o suta de ani
Unitate şi unicitate
Există în noi o tendinţă de a căuta numitorul comun, acel ceva general care se regăseşte în toate situaţiile cu care ne întâlnim în viaţă. Vrem să găsim unitatea, acel ceva misterios care leagă toate lucrurile între ele, care undeva la un nivel profund ne face să fim asemănători, sa fim uniţi prin firele invizibile… Citește în continuare Unitate şi unicitate