Samadhipada – sutra 21

Entuziasmul și aspirația, transpuse într-o practică intensă, fac ca experiența transcenderii să fie aproape.

Samādhipādaḥ
Capitolul despre extazul mistic yoghin

Sūtra 21
tīvra-saṃvegānām āsannaḥ

tīvra – acut, intens, rapid, ardent, violent, în foță, excesiv, teribil, penetrant.
saṃvegānām – impuls, progres, agitație, entuziasm, impulsivitate, vehemență
āsannaḥ – foarte aproape, iminent, învecinat

[Samādhi] este cel mai aproape pentru cei au o practică intesă.

Comentariul lui Vyāsa
Există într-adevăr nouă tipuri de yoghini deoarece modul în care ei abordează calea (upāya) este slab, mediu sau intens. Prin urmare aceștia sunt:

– mṛdu upāya – cei care au o cale lentă
– madhya upāya – cei care au o cale medie
– tīvra upāya – cei care au o cale intensă

Dintre aceștia, cei care au o upāya lentă se împart și ei în trei categorii:

– mṛdu saṃvega – cei care au un progres lent
– madhya saṃvega – cei care au un progres mediu
– tīvra saṃvega – cei care au un progres rapid

Cei aflați pe o upāya medie și cei aflați pe o upāya intensă sunt și ei divizați în câte 3 categorii. Dintre aceștia, pentru cei a căror upāya e intensă, care sunt plini de entuziasm și aspirație, atingerea lui samādhi și a fructelor acestuia este foarte aproape.

Comentariu
Este un lucru pe care îl cunoaștem cu toții și anume că rezultatele sunt pe măsura eforturilor și cu toate acestea Patañjali subliniază din nou că este nevoie de intensitate pentru ca libertatea să fie aproape. Există mereu o gradare, o creștere treptată în intensitatea și în entuziasmul cu care practicăm. La început este atracția relaxării, a liniștii într-o lume agitată și plină de factori stresanți. Eforturile într-o astfel de situație sunt mici și sporadice, dependente de cât de mare este nevoia de relaxare ori stresul cu care ne confruntăm. În perioadele bune, nu simțim deloc nevoia de practică și este chiar posibil să nu mai facem nimic o perioadă de timp. Aceasta ne plasează în categoria aspiranților ”slabi” (mṛdu), care nu au încă timpul, sau mai bine spus nu simt încă nevoia să își facă acel timp, pentru o practică regulată. Tot în această categorie mai pot intra și cei care sunt prea ocupați cu alte lucruri care le absorb mintea și cu toate că știu că practica este importantă și ar vrea să se transforme, sunt incapabili să se desprindă de preocupările lor. Mintea le poate fi ocupată de servici, de relații, de dorințe și astfel energia lor interioară este investită în acea direcție. Pentru aspiranții slabi calea este lungă și lentă.
La cei pentru care efectele practicii au devenit evidente și au reușit să o integreze în rutina zilnică se manifestă aspirația medie. Se simt bine făcând yoga sau meditație și de aceea pentru ei este suficient de importantă practica, însă nu fac eforturi deosebite. În timp, pe măsură ce se acumulează experiență și mintea se obișnuiește cu liniștea, este tot mai ușor să se apropie de etapele mai profunde ale yogăi. Calea pentru ei este moderată și din acest motiv, chiar dacă realizările nu sunt rapide sau excepționale, ele apar totuși într-un ritm regulat. Acestă tip de practică este adecvat pentru cei care au o viață socială, au un servici, o familie, o carieră. Yoga îi ajută să-și îmbunătățească calitatea vieții și totodată să permită nașterea condițiilor unui salt spiritual.
A treia categorie, la care face referire sūtra este cea mai intensă. Aici se integrează cei care își dedică întreaga viață, cu intensitate, transformării spirituale. Mintea lor nu are decât preocuparea liniștii și astfel impregnările care apar din meditație sunt puternice și tind să acopere vechile obiceiuri orientate spre agitație. Aceștia de obicei se retrag din societate în mânăstiri, ashramuri, recluziuni sau peșteri, existența lor gravitând în jurul practicii spirituale. Mai pot ajunge la o practică intensă și cei care trec printr-o mare suferință și care ajung la concluzia că singura lor salvare este transcenderea. Atunci când nu mai ai soluții, când ești ”cu spatele la zid” ajungi să descoperi resurse nebănuite și să fi capabil de eforturi extraordinare. De obicei însă, mulți dintre cei care ajung la o practică intensă ca urmare a suferinței, vor coborî către o practică medie sau slabă odată ce momentul de criză a trecut.
Vyāsa mai arată însă că fiecare dintre aceste trei mari categorii are gradațiile sale și astfel ”viteza” realizării este mai mare ori mai mică, depinzând de gradul de intensitate cu care este împlinită practica. Astfel, de exemplu, chiar dacă timpul alocat regulat pentru practică este limitat, faptul că suntem cu totul prezenți în acele momente și ne dedicăm întreaga energie meditației, liniștii minții, face ca noi să avem intensitate chiar dacă ne aflăm printre aspiranții mijlocii. Iar din când în când, în câte o vacanță, ne putem dedica cu totul yogăi, având deja pregătirea din practica de zi cu zi, făcând astfel saltul către aspirații superiori și aducând mai aproape momentul trăirii nondualității.