Voi începe o serie nouă de articole despre un aspect mai puțin prezent în expunerile despre yoga: obstacolele. Fiecare tratat de yoga din vechime are câteva lucruri de spus despre dificultățile pe care le presupune practica spirituală și evoluția însă obișnuința modernă a marketingului îți dă senzația că totul este ușor și accesibil, că totul este posibil fără efort ori cu un efort minim de 5 minute pe zi, ori pe săptămână. Alții îți dau senzația că este grația unui guru care face tot, tu nu ai nimic de făcut decât să îl asculți și să stai în preajma lui și vei fi ferit de orice rău și totul va veni de la sine. Ori alții te invită la un seminar de weekend promițând că îți va schimba radical viața și îți dau senzația că așa este pentru o săptămână, două. După care viața se întâmplă din nou și uitarea te aduce în vechile obișnuințe.
Realitatea este însă că fără efort, perseverență și disciplină este foarte dificil să se producă o transformare semnificativă. Transformările pe care le dorim, pentru a se stabiliza și a deveni o parte a vieții noastre, este nevoie să fie întipărite în structura noastră până la nivel fiziologic (prin ”bătătorirea” acelor căi neuronale care corespund atitudinilor și experiențelor pe care le dorim a fi parte din noi).
Chiar dacă nu realizăm acest lucru, în fiecare zi ne antrenăm în agitația minții, în uitarea de Sine. În aceasta perseverăm zi de zi, de dimineața până seara. Pentru a face o schimbare semnificativă este nevoie de un ”antrenament” cel puțin la fel de intens. Partea bună este că o putem face conștient, adăugând astfel un plus de energie întipăririi acestor noi atitudini legate de conștiență, centrare în a fi, liniștea minții, etc.
Iar efectele sunt incrementale, pas cu pas și necesită timp. Chiar dacă uneori experiențele (cum este în cazul retragerilor) sunt extraordinare, fără o repetare a lor pentru a le stabiliza, mai devreme sau mai târziu vor fi acoperite de zgomotul lumii.
Efortul în yoga nu constă în dificultatea practicilor ci în determinarea de a avea o continuitate în realizarea lor, de a merge în acest antrenament până la capăt și de a transfera în viața de zi cu zi ceea ce descoperim în intimitatea experiențelor noastre. Doar atunci yoga capătă eficiență, când devine modul nostru de a trăi, de a fi în această lume.
Yoga nu înseamnă exerciții dificile, posturi ciudate, etc. ci înseamnă a trăi conștient și prezent, a fi capabil să te bucuri de existența în acestă lume, să fii interesat și curios față de fiecare lucru pe care universul ți-l aduce în cale. Tehnicile, posturile, meditația, toate metodele pe care yoga ni le oferă reprezintă doar modul în care ne antrenăm pentru a fi, pentru a trăi moment cu moment în această lume. Atunci în loc să exersăm agitația vom exersa liniștea, în loc să exersăm uitarea vom exersa conștiența, în loc să exersăm angoasa vom exersa încrederea, în loc să exersăm tristețea vom exersa bucuria, în loc să exersăm plictiseala vom exersa curiozitatea față de acest univers plin de minuni în care existăm.
Aceste obstacole sunt motivul pentru care adesea în yoga este recomandată o atitudine eroică, un erou nonviolent însă determinat să înfrângă orice ”dușman” l-ar împiedica să își atingă scopul. Bhagavad Gita, unul dintre cele mai vechi tratate de yoga, folosește această metaforă pentru a-și expune învățătura. Arjuna, eroul Mahabharatei, este cuprins de îndoieli și se așează între cele două armate pregătite de luptă, însoțit de Krishna, avatarul divin. Îndoiala lui are la bază o realitate la care adesea nu ne gândim: partea întunecată cu care ne ”luptăm” este parte din noi. Sunt ”rudele” noastre, obiceiuri, atitudini, moduri de a face lucrurile cu care am trăit o viață întreagă. Existăm în această dualitate a luminii și întunericului întreaga noastră viață și pentru a ne transforma este nevoie de o ”bătălie” interioară în care să lăsăm întunericul să moară, să fie o parte a trecutului și nu a prezentului.
Există o sumedenie de obstacole prezentate în diferitele tratate de yoga însă majoritatea dintre ele menționează lenea, care este un ”dușman” deosebit de puternic. De aceea voi începe acest serial cu exact lucrul cu care mă voi confrunta de fiecare dată când va fi timpul să public un nou episod. Glumesc (nu chiar).
Pentru a schimba felul în care mintea funcționează, pentru a dobândi o putere de conștientizare mai mare și o rafinare a conștiinței de sine, este nevoie de un efort constant și adesea lipsit de ”evenimente”. Din păcate însă, mintea este într-o constantă nevoie de nou, de atrăgător, de fascinant. Iar cultura în care trăim este construită pentru a-i stimula această nevoie. Ea este asaltată constant de tot felul de stimuli, fie de la gadgeturile care ne însoțesc, fie de la anturajul pe care îl întreținem. Pentru mulți oameni ideea de a sta în liniște, ori fără să vorbească o perioadă mai lungă de timp, pare ceva deosebit de dificil, dacă nu chiar imposibil. În această situație, a medita, ceea ce implică a sta în tăcere, nemișcați, cu ochii închiși, detașați de stimulii proveniți de la simțuri, pare o activitate deosebit de plictisitoare pentru unii, dacă durează mai mult de 5 minute. Iar dacă nu există o răsplată suficient de atrăgătoare într-o astfel de situație, răsplată care să ne motiveze imediat pentru a face acel ”efort”, șansele ca noi să ne așezăm pentru meditație ori pentru practica spirituală sunt deosebit de mici.
Paradoxal că este lene să ne așezăm cu ochii închiși și să medităm, fără să facem nimic, dar nu ne este lene să ne uităm la televizor, ori să răsfoim internetul și social-media ore în șir, ori să vorbim vrute și nevrute la telefon cu un prieten.
După cum se poate vedea totuși, nu este o problemă nouă, așa cum ne-am putea gândi la prima vedere, blamând societatea vitezomană de astăzi. Se pare că dintotdeauna oamenii au vrut să obțină foarte mult făcând cât mai puțin efort. Iar dacă răsplata nu e ceva palpabil, ceva care să fie imediat vizibil și să producă o gratificare rapidă, este un motiv în plus de a lenevi…
Iar motive pentru a nu face ceea ce ne-am propus vor fi întotdeauna destule. Fie că am avut o zi dificilă la servici, fie că suntem răciți, fie că ne-am propus să ieșim în oraș cu prietenii și ne întoarcem târziu, există 1001 de lucruri care ne vor face să fim lipsiți de motivație atunci când vine timpul să fim cu noi înșine.
De asemeni lipsa de chef poate să aibă și alte cauze, depresia, oboseala, anxietatea, lipsa de încredere, pentru că așa cum spune românul (și probabil că nu numai el): o nenorocire nu vine niciodată singură.
Cu toții am trăit (cred) într-un moment sau altul al existenței noastre lenea sau lipsa de chef, însă ce este de făcut? Primul pas îl reprezintă, ca de altfel în toate dificultățile, conștientizarea și acceptarea. Să realizăm că avem o problemă, să încercăm să îi înțelegem cauzele și să vedem ce se poate face pentru a o depăși.
Lenea poate să vină din lipsa motivației: ”efortul” (dacă a sta cu ochii închiși și a nu face nimic poate fi considerat astfel) nu este răsplătit imediat și evident. Când mintea nu are chef, chiar dacă încercăm să medităm ne va fi foarte dificil să rămânem prezenți și conștienți. Senzația va fi că nu am progresat și că doar am pierdut timpul degeaba, timp pe care l-am fi folosit mai bine uitându-ne la televizor sau făcând orice altă acțiune care să ne distragă atenția de la aici și acum, care nu sunt suficient de interesante ori sunt prea stresante. Chiar și în această situație (în care noi nu simțim un progres evident pentru că nu am avut o experiență beatifică ca în cărțile pe care le-am citit) efortul de a întoarce mintea spre aici și acum, repetat în mai multe rânduri în intervalul de timp propus, ne va ajuta să educăm mintea.
Ideal ar fi bine să reușim să ne remotivăm periodic, fie citind, fie participând la activități spirituale, fie întreținând compania unor prieteni care au aceleași aspirații ca ale noastre (ori mai nou ascultând o carte audio sau un podcast pe teme spirituale).
De asemenea este bine să facem din practica noastră spirituală un moment special și plăcut al zilei. Ceva la care să ne gândim cu bucurie și plăcere peste zi. Este o practică bună în această direcție ca pe parcursul zilei să ne imaginăm cât de bine va fi când ne vom așeza să medităm, cât de liniștiți și împăcați vom fi.
A crea un mic ritual și un mic spațiu sacru poate de asemenea să ne ajute în a simți că acesta este un moment special al zilei: întâlnirea cu noi înșine. Dacă locuim cu cineva care este asemeni nouă, putem să îl includem în jocul nostru, aceasta motivându-ne în plus.
Un alt lucru important este alegerea unei practici care să ni se potrivească, sau care să se potrivească momentului în care ne aflăm. Este bine să avem o practică de bază, pe care să o repetăm de fiecare dată, însă atunci când nu suntem suficient de atrași de ea, putem începe cu ceva care ne pasionează atunci și după ce ne-am retrezit aspirația, să încheiem cu practica noastră de bază. Această mică variație ne poate păstra interesul viu, iar constanța în propria practică ne va ajuta să continuăm să progresăm.
Ajută de asemenea și disciplina, capacitatea de a avea un program zilnic pe care să îl urmăm. Este bine însă să ne așezăm pentru practică fiind dornici să o facem și nu pentru că știm că ”trebuie” să o facem. Acest ”trebuie” poate transforma meditația și yoga în general într-o corvoadă, senzație care ea însăși poate deveni un obstacol în calea progresului.
În rezumat, pentru a învinge lenea este bine să avem o atitudine pozitivă față de practica spirituală, să fim inspirați și să ne dorim să o facem și nu să simțim că este o corvoadă pe care ne-am impus-o pentru un bine pe care uneori nu îl mai putem vedea. Până când începem să ne bucurăm cu adevărat de meditație, este bine să o combinăm cu practici noi, adaptate momentului în care ne aflăm atunci. Putem cânta împreună cu o muzică care ne inspiră, putem recita o mantra, putem contempla o floare, orice lucru care ne bucură și ne trezește sufletul. Folosește în egală măsură comunitatea, prietenii care au aceleași aspirații ca și noi, mersul la sala de yoga pentru a ne reîncărca bateriile ”dorinței de yoga”.
Dacă aveți sugestii sau adăugiri, o puteți face în comentarii.
Yoga pentru mine 