Samadhipada – sutra 5

Samādhipādaḥ
Capitolul despre extazul mistic yoghin

Sūtra 5

Vṛtti-urile (modificările conştiinţei individuale) sunt de cinci feluri, atât dureroase cât şi nedureroase.

अथ योगानुशासन

vṛttayaḥ pañcatayyaḥ kliṣṭākliṣṭāḥ

vṛttayaḥ – mişcare circulară, rulare, rostogolire (a lacrimilor), manieră de a fi sau de a acţiona, mod de viaţă, conduită. În combinaţie cu citta (cittavṛtti) înseamnă fluctuaţie, mişcare a gândurilor. Stare sau dispoziţie a minţii. Un comentariu, o explicaţie sau o glosă asupra unui text.

pañcatayyaḥ – de cinci feluri

kliṣṭa – durere, suferinţă, a fi rănit, îngrijorat, într-o stare proastă

akliṣṭāḥ – nedureros, negarea lui kliṣṭa.

Comentariul lui Vyasa

Acum aceste vṛtti-uri trebuie să fie controlate. Deşi numeroase, ele se pot clasifica în cinci categorii care fiecare pot să fie dureroase şi nedureroase.

Cele dureroase, vṛtti-urile aducătoare de suferinţă şi impure, sunt produse de kleśa-uri (ignoranţa, egoul, atracţia, repulsia şi teama de moarte) şi sunt cauza kleśa-urilor. Acestea devin terenul unei creşterii intense a domeniului karma-ei (karmāśhaya).

Vṛtti-urile nedureroase sunt cele al căror subiect este discernământul (viveka khyāti) şi care se opun puterii guṇa-urilor. Acestea rămân nedureroase chiar şi atunci când peste ele se suprapune influenţa celor dureroase. De asemenea ele rămân nedureroase şi în pauzele dintre cele dureroase.

Totodată vṛtti-urile dureroase apar în intervalele dintre cele nedureroase.

Vṛtti-urile produc propriile tipuri de saṁskāra şi de asemenea saṁskāra-urile la rândul lor produc vṛtti-uri identice. Astfel roata vṛtti-urilor şi a saṁskāra-urilor se roteşte neîncetat. Când conştiinţa individuală se transformă în aşa fel încât să îşi cunoască propria natură, această roată este oprită. Sau chiar se dizolvă, dispare.

Comentariu
Vṛtti-urile, fluctuaţiile conştiinţei individuale nu sunt întotdeauna percepute ca fiind dureroase. Ele implică atât bucuria cât şi tristeţea, atât fericirea cât şi suferinţa. Caracteristica lor comună este faptul că ne fac să părăsim domeniul purei existenţe şi să intrăm în domeniul iluzoriului şi al trecătorului. Observarea lor este cea care ne ajută să ne desprindem de ele pentru a redeveni martorii tăcuţi ai jocului propriei manifestări. Iar sūtra aceasta şi următoarele ne îndrumă în acest proces al identificării vṛtti-urilor şi detaşării de ele. De aceea în Yoga Inimii Spirituale antrenamentul puterii de a fi conştient, de a observa rămânând detaşat este una dintre practicile de bază în vederea regăsirii Sinelui. Această atenţie interiorizată, conştientă de sine şi de modificările pe care mintea, emoţiile şi energiile lăuntrice le experimentează în fiecare moment este în fapt o expresie a Sinelui, a imuabilului din mijlocul schimbării. Mai întâi duală, experienţa martorului separă prin puterea discernământului, ceea ce este real de ceea ce este iluzoriu pentru ca mai apoi să unifice totul într-o aceeaşi existenţă pură, regăsind astfel unitatea divină.

Vyasa ne spune că fluctuaţiile dureroase ale conştiinţei individuale sunt generate de cele cinci kleśa, cauze ale suferinţei. Prima dintre ele, considerată adesea ca fiind rădăcina celorlalte este ignoranţa – avidyā. Aceasta nu are sensul de lipsă a cunoaşterii sau de prostie ce ar duce la incapacitatea de a corela inteligent faptele. Este mai mult o cunoaştere greşită, o cunoaştere iluzorie în sensul confundării realului cu irealul, a eternului cu efemerul. Această confuzie iniţială este asemănătoare cu izgonirea biblică din paradis. Ea dă naştere unei separări, unei senzaţii de incomplet care conduce către o a doua kleśa – egoismul, asmita. Din cauza ignoranţei apare identificarea greşită a Sinelui cu ce ceea ce nu este Sinele. Aceasta dă naştere unui „eu” aparent separat şi diferit de restul universului. Asmita este tocmai sentimentul unui eu incomplet şi apăsat de temporalitate, care rămâne cu o amintire vagă a existenţei sale anterioare în unitatea lui Dumnezeu. El simte de aceea nevoia neînţeleasă de a se regăsi, de a reveni la acea existenţă pură, eternă şi infinită din care s-a diferenţiat. Însă pentru că trăieşte în iluzie, afectat de ignoranţă (avidyā) el transformă dorinţa de reîntregire în dorinţa de a poseda, de a avea lucruri, fiinţe, stări etc. urmărit de sentimentul că este nefericit şi incomplet. Dobândirea unuia dintre lucrurile dorite dă naştere unui scurt moment de fericire ori împlinire, dar numai pentru a lăsa apoi locul unui gol şi mai greu de umplut, cel puţin în aparenţă. Astfel apare dorinţa, rāga. Termenul are conotaţia atât de pasiune, de aspiraţia de a dobândi ceva cât şi de ataşament faţă de acel ceva. Dorinţa şi ataşamentul faţă de ceea ce se consideră a fi „completări” la fiinţa noastră incompletă sunt o parte a motorului care învârte roata acestei lumi, cealaltă constituind-o repulsia sau aversiunea, dveṣa. Dveṣa apare pentru că sunt lucruri, evenimente, fiinţe care adâncesc acel sentiment al incompletitudinii, adâncesc suferinţa şi asta constituie o experienţă neplăcută de care în general fugim. Este ca şi cum alergăm după ceva şi în acelaşi timp fugim de ceva. Astfel apare teama. La început această teamă este mai uşoară ca manifestare. Ne este teamă că nu vom obţine ceea ce dorim sau că vom experimenta ceea ce nu ne dorim. În cele din urmă însă această teamă devine intensa frică de anihilare, de moarte care este cea de a cincea kleśa, numită abhiniveśa. Pentru că în cele din urmă a nu obţine lucrul de care consideri că ai nevoie pentru a fi fericit, ori a te îndepărta de această fericire experimentând lucruri neplăcute se transformă în teama de moarte.

Toate aceste cinci kleśa condiţionează fiinţa şi dau naştere suferinţei în diversele sale forme. Acţionând împinşi de acestea ”cultivăm” câmpul karma-ei şi culegem apoi fructele sub forma numeroaselor reîncarnări. Aceasta este roata naşterilor succesive care trebuie stopată în vederea trăirii existenţei pure.

Vṛtti-urile nedureroase sunt cele care apar ca urmare a înţelegerii oferite de discernământ. Capacitatea de a înţelege natura efemeră şi tranzitorie a fenomenelor şi lucrurilor care ne înconjoară, de a separa realul de iluzoriu generează aceste „fluctuaţii” nedureroase. În cele din urmă şi aceste sunt tot modificări ale conştiinţei individuale însă orientate în sensul limitării puterii pe care o exercită cele trei guṇa-uri asupra noastră. Ele de asemenea sunt momentele de linişte dintre manifestările vṛtti-urilor generate de kleśa-uri şi chiar „scufundate” în curentul acestora îşi păstrează caracterul nedureros. De exemplu credinţa în Dumnezeu. Este, cel puţin la început, o expresie mentală şi emoţională care, pătrunzând în domeniul celor cinci kleśa continuă să păstreze acea încărcătură de linişte. La fel ideea de Inimă Spirituală percepută ca fiind o senzaţie afectuoasă de vibraţie în zona pieptului este la început tot un vṛtti lipsit de durere. Chiar dacă este transformat în dorinţa de a „obţine” ceva anume (o stare, o experienţă etc.) şi prin aceasta devenind o senzaţie de lipsă adesea dureroasă, vṛtti-ul simţirii Inimii Spirituale reprezintă totuşi o oază de linişte. Aceasta poate să ne marcheze existenţa prin senzaţia de centrare în această experienţă plăcută din zona pieptului pe care o poate oferi.

Un alt fenomen despre care vorbeşte Vyasa în comentariul la această sūtra şi care are conotaţii practice este acela al impregnărilor latente, saṁskāra. Acestea sunt ca nişte „urme” care rămân datorită vṛtti-urilor şi care prin prezenţa lor tind să creeze din nou vṛtti-uri similare. De exemplu dacă am mâncat o prăjitură bună, plăcerea resimţită, emoţional, mental, gustativ etc. s-a constituit într-un vṛtti care a produs o impregnare, o saṁskāra. Aceasta „urmă” va tinde apoi să recreeze acel vṛtti în preajma unei prajituri, chiar înainte de a o gusta şi asfel toate acele experienţe vor fi reactivate. Este adevărat că unele impresii sunt mai puternice, iar altele mai slabe, în funcţie de intensitatea acestor experienţe. Atunci când două astfel de saṁskāra concurează în a reactiva un vṛtti al unui acelaşi gen de experienţă, cea mai „puternică” va avea câştig de cauză. De aceea centrarea în Inimă practicată ca o modalitate de a experimenta viaţa de zi cu zi, dublată de intensitatea meditaţiei, poate să creeze impregnări subtile puternice care să „acopere” manifestarea celor neplăcute. Şi asta până în momentul revelării Sinelui care ne scoate din jocul acestei dualităţi şi ne plasează în Realitatea pură.