general, yoga, yoga sūtra

Samadhipada – sutra 35


Sutra de față ne vorbește despre ”mintea începătorului” sau a păstra acea puritate a percepției care nu este modificată de povestea pe care mintea noastră ne-o spune despre realitate.

Samādhipādaḥ

Capitolul despre extazul mistic yoghin

Sūtra 35

viṣayavatī vā pravṛttir utpannā manasaḥ sthiti-nibandhanī

  • viṣaya – obiect (al experienței opus subiectului care o are), ceea ce este perceput, fenomen, unul dintre cele cinci obiecte ale simțurilor.
  • vati – a avea
  • viṣayavatī – a avea experiențe senzoriale, a avea un obiect al simțurilor
  • – sau
  • pravṛttir – percepție directă. activitate, efort, acțiune, înclinație, tendință, practică, mișcare înainte, impuls, progresie, evoluție, manifestare, origine, sursă, soartă, destin
  • utpannā – apare, se naște, devine manifest
  • manasaḥ – a minții
  • sthiti – stabilitate, disciplină, ordine, virtute, obicei. Are și sensul de energie a menținerii, una dintre cele cinci acțiuni divine (creație, menținere, distrugere, ascundere și revelare)
  • nibandhanī – a menține, sprijin, suport, cauză, origine, fundament, care leagă, lanț, legătură.

Sau a percepe apariția un obiect al simțurilor poate să stabilizeze liniștea minții

Comentariul lui Vyasa

Mireasma celestă care apare când yoghinul își păstrează mintea în vârful nasului este numită percepția subtilă a mirosului (gandha pravṛtti). Percepția gustului (savorii celeste) apare prin concentrarea în vârful limbii, cea a formei (culorii) în cerul gurii, cea a atingerii în mijlocul limbii și cea a sunetului la rădăcina limbii. Astfel, apariția acestori manifestări subtile stabilizează liniștea minții, îndepărtează îndoiala și reprezintă o poartă către înțelepciunea lui samadhi. Între aceste exemple se pot include și experiențele (percepțiile subtile) care apar prin concentrarea asupra lunii, soarelui, planetelor, pietrelor prețioase, lumânării, razelor și așa mai departe.

Chiar dacă realitatea lucrurilor învățate citind cărți, folosind logica (inferența) sau ascultând învățăturile unui maestru este stabilită prin puterea acestora (cărților, logicii sau învățăturii maeștrilor) de a prezenta acele lucruri exact așa cum sunt, atât timp cât nu este experimentată direct măcar o parte (a acelor învățături), totul restul este vag (invizibil, ca și cum nu ar fi prezent). Aceasta nu poate produce o credință fermă în aspectele subtile, cum ar fi eliberarea și celelalte. Prin urmare pentru a întări învățăturile extrase din texte, logică sau expunerile unui maestru, este necesar ca măcar o parte din acel lucru specific să fie experimentat direct. Astfel, chiar dacă numai o parte a învățăturii este obiectul experienței directe, ea face ca întreaga experiență subtilă, până la eliberarea finală, să fie mai ușor acceptată pe baza credinței.

Pentru acest motiv este recomandată rafinarea (parikarman) minții. Astfel, când apare controlul fluctuațiilor minții și a obiectelor acesteia, mintea este pregătită și capabilă să experimenteze subiectul expus (adevărurile spirituale).

Și când aceasta se întâmplă pentru yoghin, credința, vigoarea (curajul), puterea de reamintire și extazul (samadhi) se vor dezvolta în el fără piedici.

Comentariu

Vyasa și alți comentatori interpretează această sutra ca o apariție a percepțiilor subtile prin concentrare (asupra unor diferite părți ale corpului) fapt care conduce la stabilizarea minții, îndepărtarea îndoielii și crearea condițiilor necesare experienței lui samadhi.

Comentariul lui Vyasa se focalizează pe ideea că aceste experiențe subtile (extra-ordinare) au un rol important pentru întărirea credinței în realitatea și eficiența practicilor aflate de la maeștri sau din cărți. Dacă ai putut să ai o experiență spirituală chiar și parțială, ea va valida și restul învățăturilor primite (din cărți sau de la maeștri). Vyasa extinde aici ideea mijloacelor corecte de cunoaștere, pramāṇa, care încep cu percepția directă și continuă cu logica și autoritatea spirituală (maestru sau text). Încrederea vine din percepția directă, ”am văzut cu ochii mei” și ea se extinde apoi la celelalte mijloace. 

Încrederea este considerată a fi o parte esențială a progresului spiritual pentru că ea inspiră practica. Însă după cum se vede nu este vorba despre o încredere oarbă ci despre o încredere care vine din experiență. Din perspectiva calității minții, ea este mult mai liniștită pentru cel care are o astfel de credință (probată măcar în parte prin experiență) decât pentru cel care se îndoiește constant și în acest fel putem citi sutra și ca fiind o modalitate de a îndepărta obstacolele în calea lui samadhi prezentate în sutra 30. 

Pare un îndemn în a căuta experiențe deosebite însă este mai degrabă un îndemn la practică până când aceasta începe să aibă rezultate. Aceste rezultate vor mobiliza resursele interioare pentru ca merge mai profund. Este nevoie de acea purificare a minții și rafinare a percepției pentru a reuși să o deschidem să experimenteze aceste lucruri însă ele sunt văzute ca niște efecte secundare și nu ca scopul practicii. Și asta pentru că a alerga după experiențe paranormale sau puteri extraordinare este considerat de Patanjali un lucru periculos care poate să devină un obstacol în calea progresului spiritual. Falsul sentiment de putere, exacerbarea egoului, senzația prematură că a fost împlinit scopul yogăi sunt tot atâtea piedici în calea realizării.

Există și posibilitatea de abuz, în situația în care se amestecă realitatea cu ficțiunea (sau cu falsul) și este o modalitate des folosită pentru manipularea spirituală (și nu numai). Se oferă niște tehnici a căror efecte pot fi verificate relativ ușor prin experiență directă și apoi sunt făcute afirmații extraordinare care par să continue din efectele obținute anterior pentru a genera încredere. Însă ceea ce se promite este mereu într-un viitor îndepărtat sau suficient de îndepărtat încât cel care este manipulat să nu realizeze că se află pe o cale greșită. Când se îndoiește, vina este mereu a lui, pentru că nu a practicat suficient ori nu a avut destulă credință. Ori efectele practicii sunt puse pe seama grației ”maestrului” și nu celui care a realizat-o (care a făcut efortul de transformare), generând astfel credința că o persoană exterioară este cea de care depinde progresul și obținerea realizărilor spirituale. Cum ne dăm seama de diferență? Mai întâi prin cultură spirituală, citind texte cu autoritate, ascultând persoane a căror integritate este validată, folosind inteligența (logica) pentru a discerne adevărul de minciună, utilizând astfel toate mijloacele corecte de cunoaștere.

Această metodă poate fi văzută însă și ca o continuarea a practicii de la sutra 32, a concentrării într-un singur punct care aici este momentul apariției unei experiențe senzoriale (indiferent de natura acesteia, vizuală, auditivă, etc.). Vyasa oferă niște puncte specifice din corp (întâlnite și în alte scrieri) ca suport pentru concentrare astfel încât să apară experiențe extrasenzoriale. Însă în alte tratate de meditație și chiar în alte tradiții meditative (mahamudra sau chiar vipasana) se vorbește despre această atenție la minte, la modificările care apar în aceasta. Dacă putem să fim conștienți de momentul de început al unei percepții, putem apoi să orientăm reacția minții la respectiva percepție. Sau putem alege să rămânem în liniștea în care percepția respectivă apare, fără a lăsa mintea să intre în procesul de interpretare, judecată, analiză. Etc. În acel moment de început, mintea este clară și liniștită însă apoi se activează acele procese mentale care conduc la vṛtti-uri și care ne fac să ieșim din ”tăcerea” interioară și să intrăm în povestea pe care mintea ne-o spune despre realitate. 

Un exemplu bun în această direcție este momentul în care vedem ceva foarte frumos, ori care ne uimește. Este acel moment în care rămânem ”cu gura căscată”. Mintea noastră rămâne suspendată de frumusețe sau uimire pentru câteva momente și dacă suntem atenți putem observa momentul în care părăsește liniștea și intră în ”poveste”: începem să ne gândim cum vom descrie prietenilor, să descriem în minte, să facem comparații cu momente similare ori să facem poze pe care să le trimitem celor dragi. Însă a existat acolo, la începutul percepției, acel moment de tăcere iar sutra ne vorbește de exersarea rămânerii acolo. Suzuki Roshi numește acest moment ”mintea începătorului” (despre care puteți citi mai multe în ”Mintea Zen, Mintea începătorului” de Shunryu Suzuki, apărută și la noi prin bunăvoința editurii Herald). Există acolo o multitudine de posibilități din care mintea va alege doar câteva în momentul în care își va începe povestea. A păstra liniștea minții înseamnă a rămâne în acest moment de început când ”lucrurile sunt așa cum sunt”, nici bune nici rele, nici frumoase și nici urâte, nici aducătoare de bucurie și nici de tristețe. Înțelegem de ce Vyasa consideră această egalitate interioară, a liniștii minții de început, a fi favorabilă experienței lui Samadhi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s